Pe 15 septembrie, guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament , ”pe trei legi” -legea salarizarii unitare, legea educatiei si (tineti-va bine - ”hold tight”, cum ar spune englezul): ”Proiect de Lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional”. Pai aici sunt de fapt mai multe legi, adica vreo 4. 4+2 vine 6, care este de fapt cifra motiunilor de cenzura care ar fi trebuit sa fie date, daca nu se comasau atatea lucruri in super-legea aceasta anti-deficit anti-criza.
Consiliul legislativ si-a expus
parerea, insa eu cred ca este important sa se discute putin despre super-legea de mai sus. Justificarea Guvernului de a comasa agentiile guvernamentale poate fi de inteles: nu sunt bani, ele cheltuie mult, iar alte institutii stau pe un purcoi de bani la care statul nu are acces etc. Insa as vrea sa atrag atentia asupra Institutului National de Administratie (INA) si Centrelor Regionale de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala (CRFCAPL).
In primul rand, ambele institutii sunt vitale (sau au fost si nu mai sunt?) reformei in administratie. Cetatenii au putut simti ca in ultimii cativa ani atitudinea functionarilor s-a schimbat, iar un motiv poate fi faptul ca ei au urmat cursuri de comunicare, de perfectionare, de pregatire etc., majoritatea in cadrul Centrelor Regionale de Formare.
Centrele acestea de formare au fost infiintate ca institutii publice autonome, (initial in 1992, iar mai apoi sub alta denumire in 1995 si in 2001), autofinantate, aflate in coordonarea unui Consiliu de Coordonare format din presedintii consiliilor judetene, primarul municipiului de resedinta, un reprezentant al MAI, unul sau doi reprezentanti ai mediului academic. Desi sunt considerate sucursale ale Institutului National de Administratie, acesta a fost infiintat de-abia in 2001.
Deci totul era destul de clar: institutie descentralizata la nivel regional, sprijinita (inclusiv cu patrimoniu si spatiu) de prefecturile si Consiliile Judetene din regiunea unde isi desfasoara activitatea, care isi autofinanteaza activitatea furnizand cursuri pe o piata concurentiala (da, srl-urile concureaza aceasta institutie sau invers, Centrele concureaza cu srl-urile), urmarind sa furnizeze cursurile pe care statul considera (ca tematica) ca sunt necesare functionarilor.
Prin legea de mai sus, statul va ”nationaliza” patrimoniul institutiilor descentralizate, pentru ca ele vor trece in subordinea unei structuri centrale, din cadrul ministerului care pana mai ieri le ”coordona metodologic”. Adica le spunea cam ce cursuri trebuie organizate pentru ca functionarii sa fie bine pregatiti. Tot ceea ce au ridicat Centrele de Formare in anii de cand exista ele - prin autofinantare, prin proiecte europene ”pentru intarirea capacitatii Centrelor” etc. - va fi luat de stat. Statul a dat, statul a luat. Mai mult, sunt dati oameni afara, desi ei reuseau sa isi scoata salariile, furnizand cursuri la concurenta cu srl-urile, fara a avea monopol sau vreo taxa prin efectul legii - deci erau salariati eficienti, isi justificau salariul. Ei bine, odata trecuti la stat, fiecare centru - vrand, nevrand - va ramane cu 6,5 posturi. Iar unele Centre au peste 25 de angajati. Iar banii care sunt in cont la momentul "comasarii" va trece la bugetul de stat. Statul nationalizeaza institutiile publice, isi canibalizeaza institutiile deja descentralizate. Nu va dura un an si vor reveni asupra acestei hotarari.
Iar descentralizarea? Ramane o declaratie de opereta, fata de foamea de bani ”care este”, despre care se va discuta serios dupa criza. Sa treaca ea criza, ca vedem dupa aia daca e nevoie de descentralizare. Sau daca trebuie sa fie la noi ca in UE. Ce ne trebuie UE? Daca avem nevoie de UE, mergem noi acolo, nu trebuie sa facem si la noi ca la ei, sau sa pastram ceea ce am facut deja bun. E criza, dom'le!
O lege care merita o motiune de cenzura. Poate chiar din partea Uniunii Europene.
Exista o serie de filme, seriale si imagini de arhiva despre care toti de aducem aminte cu placere, din copilarie. Nu imi vin acum in minte exemple, dar foarte multe (sa dam totusi exemplul scenetelor cu Toma Caragiu) apartin televiziunii publice. Cu totii platim taxa radio-tv (vrand-nevrand) atunci cand platim curentul electric: la fel ca pe vremea comunismului (cand mijloacele de productie apartineau tuturor, deci si camerele de filmat si studiourile, nu-i asa?), televizinea publica este finantata din banii tuturor (repet: platim cu totii o taxa lunara, care ajunge direct la TVR).
