Oamenii mici sunt acei oameni care exista printre noi, au un corp de dimensiuni normale (desi nu foarte proportional dezvoltat), sunt acei oameni la care pare ca sufletul lor nu reuseste sa umple corpul. Oamenii cu suflet si caracter mult mai mici decat corpul lor fizic - ce dau impresia ca ultima papusa din matrioska - cea care e cat o boaba de fasole - ar sta direct in matrioska mare.
Desigur ca de aceea oamenii mici au ca principal scop in viata, pentru confortul sufletesc, umplerea spatiului dintre caracterul lor mic si corpul lor mare, dintre cea mai mica matrioska si cea mai mare, iar cel mai la indemana mod prin care pot face asta este sa indese bunatati de ordin material.
Pentru deosebire, oamenii mari sunt cei al caror suflet este mai mare decat corpul fizic... pentru ca e hranit cu altceva decat cu pastrama si TV, e hranit cu intelegere, cu intelepciune, cultura... lucruri imateriale.
M-am saturat de oamenii mici.
Oameni care tot timpul fac altfel decat spun... spun altfel decat gandesc, fara a urmari acesata negare a negatiei. Oameni care pierd bune ocazii de a tacea doar pentru ca pot spune orice. Oamenii mici sunt oameni carora le este rusine de ceea ce isi doresc (desi in cele mai multe cazuri isi doresc lucruri normale pentru oricine) si pentru aceasta isi acopera aceasta rusine cu neadevaruri nerusinate. Dar ce spun si fac ei ramane suspendat in eter si continua sa traiasca in libertate muscand si hranindu-se din sufletele celorlalti.
Oamenii mici considera ca isi construiesc o scara prin ceea ce fac, dar ceea ce lor li se pare urcare, e de fapt o scara pe care o construiesc continuu in jos.
Principalul inamic al oamenilor mici este timpul, pentru ca el le evapora umplutura, lasand in urma doar o pojghita de substanta uscata de continut. Pentru oamenii mari, timpul este un prieten - pentru ca el adauga, nu ia.
Oamenii mici nu au prieteni, au doar oameni de care se folosesc. Oamenilor mari le sunt prieteni adevarul si frumosul, si acestia au intotdeauna multi prieteni.
Oamenii mici se au doar pe sine, iar ceea ce exista in jurul lor sunt doar manifestari ale ego-ului propriu. Oamenii mari se desconsidera mai intai pe sine, pentru a putea sa ii aprecieze obiectiv pe ceilalti.
Oamenii mici se justifica si vorbesc pentru ei. Oamenii mari explica, gandesc si fac pentru alti.
Oamenii mici isi cauta continuu adepti. Oamenii mari sunt insule.
