vineri, 14 februarie 2014

Lume si oameni...

Spital. Dimineata destul de devreme. Inauntru parca e zi de targ, puhoi de lume pe holul principal, grupat in adunaturi de oameni care se intersectau ca niste roiuri, in jurul unor cabinete si a triajului. Ca sa treci prin hol faci slalom sau mergi incet ca sa ti se faca loc.

Pe banca dinspre geam, in capatul mai gol al holului, stam langa o doamna mai in varsta. Intinde maica-mii o brosura colorata si ii spune ceva despre Isus, iar ea multumeste, o baga in geanta si se uita in fatza. Soarele si caloriferele de la geam imi incalzesc ceafa si simt nevoia sa ies pana afara.Cand ma intorc, maica-mea e pe alt scaun si imi spune soptit: "M-am mutat de langa doamna aia, ca incepuse sa imi povesteasca...". Asteptam vesti de la analizele pentru taica-miu, el e inauntru intr-un cabinet medical.

Incet, pe usa dinspre intrare, vine un batran sprijinit de cot de fata si ginere... am aflat mai tarziu. Il aseaza pe banca din fatza noastra si el pare cumva speriat. Copiii lui pleaca sa se intereseze ce trebuie sa faca ca sa il interneze si in timpul acesta batranul se descheie la jacheta si la vesta de piele cu butoni imbracati, se uita in jos, desenand pe gresie, cu batul de alun cioplit pe post de baston.. Merge cu varful lui pe rosturi in jos si face cercuri mici pe gresie, gandindu-se probabil la ce urmeaza si la afectiunea care l-a adus la spital.

In jur, doi tineri zambesc larg la afirmatia unei asistente, in timp ce femeia tanara se imbraca cu haina de strada: "Din punctul meu aveti verde la orice... punct ochit, punct lovit, cum se spune".

Alti tineri imbracati in trening si incaltati cu ghete...trec incolo si incoace... altii in blugi si cu adidasi, desi afara e zapada. Fiecare cu ce a putut sa se imbrace. Un alt batran singur, drept, cu paltonul gros de lana mancat de molii la umar si jos la spate, intra si iese din cabinete, intre timp asezandu-se pe bancile de pe hol ca sa citeasca retetele si analizele pe care le scoate dintr-un diplomat rupt intr-un colt. Diplomatul cu acte importante, cel mai probabil. Din timp in timp se uita la usa cabinetului din fata sa, spune cat e ceasul unor cetateni de etnie, iar mai apoi il scoate de la mana ca sa il intoarca... mai are de stat.

Pe hol trec inspre analize batrani emaciati, impinsi in carucioare si pe paturi rulante de asistente... cei in pat cu monitorul cardiac intre picioare, iar cei in carucior cu butelia de oxigen sub scaun... toti cu o tenta ingrijoratoare de galben-vernil pe fatza.

Trei tineri galagiosi trec prin hol, pregatindu-se sa iasa din spital si ii aud spunand, cu arogantza tineretii: "Iti dai seama ca in 10 ani, trei sferturi din astia de aici nu vor mai fi?"


Batranul cu batul de alun isi asteapta copiii si incepe sa se uite la oamenii din jur. Este deja lamurit ca holul spitalului nu ii va face mai rau decat era deja. O alta doamna se aseaza langa el si se uita absenta pe fereastra din fata. Scoate doar pe jumatate din geanta o brosura colorata, ca pe o marfa de contrabanda, si il intreaba pe batran: "Vreti sa cititi despre cuvantul lui Isus?". Batranul cu batul de alun ii spune ca el il are pe Isus in suflet, nu trebuie sa citeasca despre el. Doamna baga brosura inapoi in geanta si se uita amandoi pe fereastra din fata lor.

Un tip se uita curios in jur la lume... nu imi dau seama ce face acolo, cu o sacosa mare verde in mana, pe care scrie in italiana ca e reciclabila, plina cu PET-uri goale. Cine vine cu PET-uri goale la spital?



Taica-miu a ajuns in rezerva... el cu liftul, noi pe scari. Maine vom veni in vizita, sa vedem cum se mai simte. Cateva ore pe holul spitalului...o sectiune in viata reala, ca prin felia dintr-un tort.

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Continua...!

Intotdeauna va exista o inechitate intre raportul de timp alocat indatoririlor si rutinei zilnice si cel alocat pasiunilor si viselor noastre. Inechitate de timp care poate fi depasita doar prin perseverenta

joi, 12 decembrie 2013

Rumegam continuu...

De ce ne ocupa atat de mult timp sa ne ajustam cu trecutul?

Care e mecanismul prin care bobul de grau galben, stand linistit in hambar, inca s-ar gandi la brazda din care a incoltit firul? De ce suntem fiinte rationale si totusi rumegam trecutul pana nu mai are gust, il lipim "sub pupitru" (cum se spunea la scoala) pentru ca mai apoi sa il luam din nou la rand ca sa descoperim cat de mult s-a amarat sau si-a pierdut gustul intre timp?

Incercam sa facem fata trecutului in prezent pentru ca viitorul sa ne gaseasca pregatiti? Nonsens.

Exista prezent, probabil exista viitor... dar trecutul ne preocupa si ne consuma din timp cel mai mult... chiar si numai la modul la care ne afecteaza prezentul si ne determina viitorul... Poate ca sunt persoane carora nu le pasa de trecut si nu sunt afectati de faptul ca in 1995 au fost prinsi fara bilet in tramvai... dar poate altora, un eveniment similar le-a marcat existenta. Poate ca avem momente in care fiecare dintre noi se intreaba: ”dar daca faceam altfel, atunci?”.

Mai bine ramaneam maimute, sau mai bine aveam capacitatea de a prevedea viitorul, ca macar lucrul asta sa ne preocupe...

luni, 14 ianuarie 2013

Eminesciana...

Ploua, e noapte,
Si luna vegheaza
Dulcile vise
Ce joaca-n continuu
Sub pleoapele-nchise.
Iar raze de stele
Lichide si calde,
Picura-n noapte
Nuante de galben
Pe micile-ti pleoape.

Dorm si zambesc,
Vise frumoase.
Cand ma trezesc,
Visele pier.
Fulgere curg,
Tunete cad,
Durerea nu-mi spala
Apa de jad.

Iar focul incearca
Sa-mi tina aproape:
Glumet cu-ncaperea,
Se joaca cu umbre.
Lumini colorate,
Sentimentelor sumbre
Deschid zagaz.

Fumul ce urca,
Flacari ce scad,
Tu esti departe,
Doar ganduri desarte
Imi  sunt aproape...
Lemnele ard.