22.XI.1942. Cotul Donului.

22 noiembrie 1942. Bătălia de la Cotul Donului începe să îşi atingă apogeul şi în confruntările dintre armata română şi armata sovietică încep să apară solicitări sovietice de predare a trupelor româneşti din "grupul Lascăr" întreprinse prin parlamentari sovietici şi mai apoi să culmineze cu capturarea generalilor Mihail Lascăr şi Nicolae Mazarini şi a soldaţilor şi ofiţerilor din subordine.

Iată ce spun câteva documente din Arhivele Centrale ale Ministerului Apărării ale Federaţiei Ruse, pe care le-am consultat împreună cu multe altele:

- primul este un raport al Diviziei 96 Puşcaşi a Armatei Roşii (care ajunsese din zona localităţii Kleţkaia în preajma localităţii Golovski unde era punctul de comandă al diviziilor de sub comanda fortuită exercitată de generalul Lascăr) care descrie unul dintre schimburile de mesaje ce a avut loc în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1942.

================================================

Disclaimer: Acest document este publicat aici pentru prima oară şi nu a mai fost publicat 
sau menţionat în nici o altă formă sau publicaţie (a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei).

================================================

Raportul începe prin a spune că "Inamicul a avut o rezistenţă puternică"(Противник оказал сильное сопротивление) şi arată şi răspunsurile generalilor  Mihail Lascăr (comandantul Diviziei 6 Infanterie) şi Nicolae Mazarini (comandantul Diviziei 5 Infanterie) la scrisoarea trimisă prin parlamentarii sovietici. Răspunsurile au fost primite la ora 3.30 şi respectiv 4.55, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1942:

 ================================================

 ================================================

/Переводы/                                                                               22.11.42
                                                                                                       4.55

"Господин командир,

Офицеры и солдаты румынские будут битву продолжать и дальше.
Командир одной группы румынских солдат

- Генерал ЛАСКЕР.

                                                                                                    22.11.42
                                                                                                       3.30

"Господин командир,

Офицеры и солдаты румынские будут битву продолжать и дальше.
Командир одной группы румынских солдат

- Генерал МАЗАРИНИ.

respectiv, în limba română:

/Traduceri/                                                                                22.11.42
                                                                                                     4.55


"Domnule comandant,

Ofițerii și soldații români vor continua lupta.
Comandantul unui grup de soldați români

- Generalul LASCĂR.


                                                                                                    22.11.42
                                                                                                       3.30
"Domnule comandant,

Ofițerii și soldații români vor continua lupta.
Comandantul unui grup de soldați români

- Generalul MAZARINI.

================================================

Disclaimer: Acest document este publicat aici pentru prima oară şi nu a mai fost publicat 
sau menţionat în nici o altă formă sau publicaţie (a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei).

================================================

Exprimarea "comandantul unui grup de soldaţi români" a fost aleasă pentru a nu da indicaţii despre efectivele din subordine, care să fie corelate cu cele obţinute de armata sovietică anterior atacului.

Singurele surse referitoare la parlamentările de capitulare între armata sovietică şi comandanţii armatei române au fost sursele germane (rapoarte sau memorii ale comandanţilor germani, cel mai probabil), cărora li s-a transmis - cât timp a fost posibil acest lucru - atât cererile cât şi răspunsul dat parlamentarilor sovietici, după cum de exemplu apare în pagina wikipedia despre generalul Nicolae Mazarini (fără citarea vreunei surse) despre una dintre cele două parlamentări, poate chiar cea prezentată mai sus:

"După luptele grele duse de armatele române la 21 noiembrie 1942 la Cotul Donului, trupele sovietice își concentrează eforturile pentru a lărgi breșa realizată în ziua precedentă între văile Țuțkan și Țarița (atacând puternic și diviziile blindate 1 română și 22 germană) pentru a încercui definitiv Gruparea "general Lascăr". În seara zilei, un căpitan sovietic, cu "o ținută destul de îngrijită și un aspect milităresc", se prezintă la comandamentul Diviziei 6 infanterie, la Golovski, și prezintă o scrisoare "scrisă prost la mașină", cu următorul conținut: "Sunteți încercuiți, nu mai aveți nici o scăpare. Nemții fug și vă lasă. Vă dăm termen de predare. Spuneți condițiile predării, altfel vă vom distruge". Analizând situația, generalii Lascăr și Sion au decis "să se reziste" [...] . Totuși răspunsul semnat de generalii Mazarini și Lascăr a fost: "Către Comandamentul Grupului de Forțe sovietice: Comandamentul Grupului de forțe român, ofițerii și soldații comunică: Vom duce lupta mai departe, fără nici un gând de predare". Răspunsul dat comandamentului sovietic a fost comunicat și maiorului german Hohenhausen, șeful Detașamentului german de legătură cu Divizia 6 infanterie. În numele Führer-ului, acesta, "emoționat și mulțumit de hotărârea luată" a mulțumit pentru "loialitatea și camaraderie de arme arătate de armata română".

În același timp se primește următoarea radiogramă de la Grupul german de armate B: "Rezistați! Intervenim pentru a vă despresura!". Între timp luptele continuă, până la orele 11, Divizia 5 Infanterie fiind "sfărâmată". Comandamentului Armatei 3, transmite că rezistența trebuie dusă mai departe, armata urmând a face tot posibilul pentru a veni în ajutor.

 [...]

La 22 noiembrie 1942 generalul de divizie Nicolae Mazarini cade prizonier la Cotul Donului."

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mazarini

Tot din Divizia 5 Infanterie condusă de generalul Nicolae Mazarini făcea parte şi bunicul meu în cadrul Regimentului 28 Artilerie Rm. Sărat - sergent Ion Popescu, dispărut în lupte la data de 22.11.1942, la fel cum făceau parte și Radu Mărculescu și Ahile Sari, care și-au publicat memoriile de pe front și din lagărele sovietice.

Tot în premieră pentru ochii noștri, mai jos sunt fișele de dispărut ale lui Ahile Sari și Radu Mărculescu, din Arhivele Militare Pitești:

================================================

Disclaimer: Aceste documente sunt publicate aici pentru prima oară şi nu au mai fost publicate
sau menţionate în nici o altă publicaţie scrisă sau online - a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei - mariusbojor.blogspot.com

================================================

Generalul Nicolae Mazarini şi Mihail Lascăr au fost capturaţi în ziua de 22 noiembrie 1942 în jurul orei 17.00 de către Regimentul 1118 din cadrul Diviziei de puşcaşi 333 din Armata a 5-a Tancuri sovietică, la cucerirea localităţii Golovski - ultimul punct de comandă al "grupului Lascăr" - după cum reiese dintr-un raport al diviziei respective: (Sursa: Arhivele Ministerului Apărării din Federaţia Rusă): 

================================================

Disclaimer: Acest document este publicat aici pentru prima oară în limba română şi nu a mai fost publicat 
sau menţionat în nici o  publicaţie scrisă (a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei).

================================================

            

======================================================

1 - Secret

Ex. Nr.

COMANDANTULUI 5 T.A. (Armatei a 5-a Tancuri) 
 

RAPORT

PRIVIND ACȚIUNILE DE LUPTĂ A DIVIZIEI A 333- A INFANTERIE DIN 19.11.1942 PÂNĂ LA 25.12.1942

Divizia a 333-a de infanterie terminând la 1.10.42 reformarea şi debarcând la st. Lipki s-a aflat mai întâi în rezerva frontului Don după care a fost transmisă în dispoziţia FSV (Frontului de Sud-Vest) şi inclusă în componenţa A-21 (Armatei 21)

La 10 noiembrie 1942 divizia aflându-se în rezerva armatei s-a dislocat în pădurile şi cătunele de pe pe malul stâng al Donului între Raspopinskaia şi Kleţkaia.Unităţile au început acţiunile de luptă cu ofensiva asupra grupării româno-germane la сotul Donului. Descrierea acestei operaţii şi a celor ulterioare se face în prezentul raport.

Inamicul, întărindu-se între Raspopinskaia şi Kleţkaia, cu toate că nu dispunea de malul drept al r. Don, totuşi, în multe locuri ocupa poziţii avantajoase având în puncte de observaţie de la înălţime cursul râului şi partea de jos la nord de malul stâng.

Apărarea era ţinută de diviziile române de infanterie 7, 15, 6, 13 susţinute de unităţile germane de câmp şi unităţi considerabile ale aviaţiei.

Pe fâşia de ofensivă a diviziei linia de defensivă a inamicului trecea pe panta de nord cota 131.5, livadă 1 km, sud-vest cota 163.3 sud-vest ramificarea vâlcelei -7250, 7052, 6852- panta de nord cota 196.7 - 154.7- vezi harta scara 100.000 – anul 41-.

Apărarea inamicului (română - n.n.) era compusă din fortificaţii simple de câmp consolidate cu un număr considerabil de fortificaţii din pământ şi lemn. Rupturi între sectoarele de apărare nu erau, iar adâncimea benzii de apărare oscila între 2 şi 4 km. Sistemul de foc era organizat destul de corect deoarece inamicul dispunea de un număr suficient de mijloace de foc. Este necesar să menţionăm utilizarea largă a artileriei antiaeriene şi a mitralierelor de calibru mare destinate tragerii în ţinte terestre.

19 noiembrie, în ziua efectuării spargerii (frontului - n.n.) şi a distrugerii ulterioare a unei părţi considerabile a armatei române, divizia a început ofensiva deplasându-se în cel de-al 2-lea eşalon de luptă după divizia a 293-a puşcaşi.

Obiectivul consta în următoarele: divizia 293 de puşcaşi spărgând apărarea inamicului şi atingând hotarul Ivanuşenskii- Evstratovskii întorcea înspre direcţia Kalaci, iar divizia 333 urma să taie căile de retragere a inamicului spre sud, concomitent cu o parte din forţe care să închidă încercuirea inamicului în zona Raspopinskaia, Izbuşenski, Golovski.

În dreapta acţiona divizia a 63 de puşcaşi /ulterior Divizia 52-a de Gardă de infanterie, care avea sarcina ocupând Raspopinskaia să înainteze în direcţia sud-vest până la hotarul r. Kurtlak, în continuare în direcţia generală Kalaci.

Unităţile diviziei a 333-a de puşcaşi au fost completate integral cu persoane şi armament conform statelor 4/300-14.

La 19.11.42 au fost transmise altor unităţi ale armatei până la 15% din personal cu armament şi divizia a intrat în luptă având acest debit în completare.

- 2-

La această oră în raioanele Raspopinskaia, Izbuşenski, cota 193.7, Golovski, Verhne-Cerenski rămânea încercuită o grupare considerabilă de oşti româneşti formată din unităţile nr. 6, 13, 15 ale DI (diviziei de infanterie), care încerca să răzbată spre Sud.

Comandantul diviziei a decis:

Să blocheze cu un regiment căile de retragere a inamicului spre Sud, iar cu alt regiment să nimicească inamicul în zona cotei 193.7 şi cu al treilea regiment, încheind marşul de ocolire prin Evstratievski, Râbkin, Ivanuşenski, Verhne-Cernenski, cu o lovitură din Sud să nimicească inamicul în zona Golovski.

20.11.42 unităţile diviziei aveau următoarea situaţie:

Regimentul de infanterie nr. 1120 cu Regimentul de artilerie nr.1/897 şi 1/ DSVA (divizionul separat de vânătoare antitanc) au intrat în luptă cu inamicul la cota 193.7 întâmpinând o rezistenţă dârză.

Regimentul de infanterie nr. 1118 cu Regimentul de artilerie nr. 2/897 şi Regimentul de Gardă de tancuri nr. 1 se afla în mişcare spre Sud şi se apropia de Evstratievski.

Regimentul de infanterie nr. 1116 cu Regimentul de artilerie nr. 3/897 iniţial acoperea flancul drept al Regimentului de infanterie nr. 1120 însă către 15.00 a fost ridicat de pe sectorul său şi a executat marşul în direcţia Râbkin.

Vremea pentru acţiunile aviaţiei era nefavorabilă şi unităţile se deplasau în coloane de marş având în faţă avangardă cu capacitatea de până la un batalion şi pichete laterale în cadrul plutoanelor de infanterie întărite.

Rezerva comandantului diviziei o constituiau Regimentul de infanterie nr. 1/116, DSVA (Divizionul Separat de Vânătoare Antitanc), campania separată de cercetaşi şi batalionul separat de geniu.

Campania separată de cercetaşi, aflându-se în rezerva comandantului diviziei, realiza cercetarea activă a inamicului prin diferite metode.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute cu aplicarea luptelor de cercetare şi organizarea căutărilor de noapte.

21.11.42 Regimentul de infanterie nr. 1120 continua să lupte în zona cotei 193.7 cucerind-o, continua încet să înainteze. De regiment se apărau unităţile diviziei de infanterie nr. 6 (române – n.n.).

Regimentul nr. 1118 la 15.00 21.11.42 a ieşit la marginea de Est Verhne-Cerenski, acolo s-a ciocnit cu rămăşiţele diviziei de infanterie nr. 15 care a trecut în apărare. Inamicul avea ca scop să asigure retragerea unităţilor sale care se retrăgeau spre Sud.

Comandantul Diviziei de infanterie nr. 1118 a întors regimentul din mers şi fiind susţinut de artilerie care trăgea ţintind direct din front, după o luptă de două ore a ocupat Verhne-Cerenski.

Au fost capturate multiple trofee – 13 tancuri, peste 500 de cai, până la 300 de trăsuri, cu diverse bunuri. Capturaţi 200 de prizonieri.

Regimentul de infanterie nr. 1116 la 23.00 21.11.42 a ieşit la hotarul Râbkin-Varlamovski şi a ocupat poziţia de apărare cu frontul spre Nord.

22.11.42 Regimentul de infanterie nr. 1120 rupând definitiv rezistenţa inamicului cu cel de-al doilea batalion a ieşit la panta de Vest a cotei 197.4, iar cu alte două batalioane a început ofensiva în direcţia Izbuşenski, Rapopinskaia.

Tot acolo la 15.00 a sosit Regimentul de infanterie nr. 1/1116. În jurul Rapopinskaia a început să se formeze al doilea inel de încercuire.

Regimentul de infanterie nr. 1118 în dimineaţa zilei de 22.11.42 în început ofensiva Golovski. Susţinut de tancuri, regimentul la 17.00 a ocupat Golovski.

Regimentul de infanterie nr. 1116 cu două batalioane menţinea hotarul precedent de apărare.

- 3 - 

 

Astfel inamicul s-a pomenit fărâmiţat, pierzând comunicarea şi coordonarea, în plus fiind foarte demoralizat. Inamicul a început să se predea în prizonierat cu subdiviziuni întregi.

Datele de mai jos arată pierderile inamicului, numărul de prizonieri şi trofeele capturate de unităţile diviziei.

                                                                         Prizonieri şi    Omorâţi şi bunuri

                                                              trofee           materiale distruse

                                                                                              ale inamicului       

1. Generali                          2               -
2. Ofiţeri stat major               11               -

3. Ofiţeri superiori               140              53

4. Subofiţeri                      654             223

5. Soldaţi                        7393            1960

          -------------------------------------------------------

                                                                          8201            2226

Notă: Generalii români capturaţi ca prizonieri au fost:

1. Comandantul Diviziei de infanterie nr.5 gen. Lasker.

1. Comandantul Diviziei de infanterie nr.6 gen. Mazarini. (subl. n. - de fapt gen. Lascăr era comandantul diviziei 6 infanterie şi gen. Mazarini cel al diviziei 5 infanterie - n.n.)

6. Cai capturaţi:

a/ de cavalerie 55

b/ de artilerie 67

c/ de transport 911

7. Bunuri materiale

a/ puşti                     7451                        1500

b/ mitraliere uşoare          971                          45

c/ mitraliere pe stativ       155                           -

d/ mitraliere antiaeriene      10                           -

h/ tunuri de calibru diferit  188                           9

i/ tancuri şi tanchete         26                           -

k/maşini blindate               1                           -

l/maşini uşoare                24                           1

m/camioane                    177                          15

n/maşini speciale şi tract.    42                           -

o/motociclete                  10                           -

p/avioane                       1                           5

Pierderile unităţilor diviziei la 30.11.42 în persoane nu a depăşit 20%, de menţionat că din numărul total de pierderi - omorâţi au fost nu mai mult de 25%.

Acţiunile artileriei. În cadrul luptelor de ofensivă artileria, în special cea atribuită regimentelor, acţiona nemijlocit în formaţiunile de luptă ale infanteriei şi distrugea poziţiile de foc şi personalul inamicului prin ţintire directă de pe poziţii deschise.

La cucerirea Verhne-Cerenski Regimentul de artilerie nr. 2/897 desconcentrându-se imediat după formaţiunile de luptă ale infanteriei şi trăgând la staţionări de scurtă durată, în mare măsură a contribuit încheierii cu succes a luptei.

         În luptele pentru înălţimea 193.7, unde inamicul a dat dovadă de rezistenţă dură (subl. n.), a fost necesară aplicarea tirului masiv de artilerie şi de concentrarea ei.

Din 19.11. şi până la 25.12.42 artileria diviziei a înăbuşit şi a nimicit până la 16 batalioane de infanterie a inamicului, 46 de tancuri şi maşini blindate, 92 de autocamioane, până la 45 de baterii de artilerie şi aruncătoare de mine, 5 avioane, 108 de mitraliere pe stativ, 98 de diverse puncte de foc şi o baterie de artilerie antiaeriană.

- 4 –

25.11.42 divizia a primit sarcina – să iasă în zona Osinovski / 20 km nord-vest Bolşe – Nabatov/ şi a purces la executarea ei.

26. 11.42 divizia a fost transmisă Armatei a 5-a Tancuri şi sarcina ei a fost schimbată. Conform ordinului divizia se concentra în zona Nijne-Osinovski, Bol. Osinovka, Jirki în scopul ocupării Surovikino şi a înălţimilor de pe malul drept al r. Cir.

Efectuând un marş de 80 de km, divizia în zorii zilei de 28.11.42 e ieşit la obiectivul indicat.

         Din partea dreaptă s-a apropiat Divizia de infanterie /în prezent Divizia 54-a de Gardă de infanterie/ şi fâşia de ofensivă a fost îngustată. Surovikino a fost exclusă din aceasta.

         Ducând lupte crâncene şi îndurând pierderi considerabile (subl.n.) divizia a ocupat Sviridovski, cătun fără indicarea denumirii, /8244 ab/, cătun fără indicarea denumirii/ 8046 b/, Golovski, Ostrovski/ cătun fără indicarea denumirii /8442 c/ şi a ieşit mai la sud de aceste localităţi la circa 6-7 km. Ocuparea zonei indicate are o mare importanţă deoarece permite menţinerea cu forţe mici raioanele vâlceaua Ostrov, vâlceaua Golaia, înălţimea 129.0, vâlceaua Kalinovsaia.

     Atacurile multiple şi crâncene ale inamicului (subl. n.) care încerca să obţină regiunea Golovski – Ostrovski erau compromise de acţiunile active ale unităţilor diviziei care continuau să ocupe poziţii tot mai avantajoase.

/Poziţia unităţilor diviziei la 25.12.42 vezi pe harta anexată/.

Din 1.12.42 până în 25.12.42 unităţile diviziei au capturat:

a/. - tunuri de calibru diferit           13

b/. - puşti                              142

c/. – mitraliere                          20

d/. – automate                             8

e/. – motociclete                          9

f/. – trăsuri                              5

h/. bucătării de campanie                  1

i/. automobile                             5

         În afară de aceasta, au fost nimiciţi până la 1000 de soldaţi şi ofiţeri ai inamicului, doborâte şi distruse 2 avioane, distruse şi arse 15 tancuri ale inamicului, distruse 4 camioane, 6 mitraliere şi un tun /pierderile indicate au fost cauzate inamicului nemijlocit de infanterie şi de mijloacele de foc ale acesteia/.

         Capturaţi ca prizonieri 39 de soldaţi şi ofiţeri ai inamicului.

--------------------------------------------------

         În perioada luptei cu românii, organizarea dirijării şi comunicarea, a fost destul de dificilă în unele cazuri. Deplasarea rapidă a unităţilor, schimbarea bruscă făceau aproape imposibilă organizarea comunicării prin fir.

         În pofida tentativelor instente de a organiza comunicarea prin fir cu unităţile, aceste acţiuni nu s-au soldat cu rezultate scontate: liniile se rupeau permanent, tancurile şi maşinile deplasându-se în diferite direcţii descopereau uneori kilometri întregi de cablu. Distanţele mari nu permiteau repararea promptă a întreruperilor.

Comunicarea prin cablu, în aceste condiţii, nu s-a justificat.

Un gen mai important de comunicare, ce asigura gestionarea neîntreruptă a fost radioul. Utilizarea radioului, în deosebi a microfonului în efectuarea comunicării operative /conform cerinţelor DSO (dirijare secretă a oştilor)/ se impunea ca principalul mijloc în exercitarea dirijării şi interacţiunii.

Însă, ca urmare a unor dificultăţi tehnice şi, în unele cazuri, pregătirea insuficientă a personalului, comunicarea radio crea unele dificultăţi în lucru.

- 5 -

         Acest neajuns era înlăturat datorită utilizării pe scară largă a mijloacelor de comunicaţii mobile. În afară de aceasta conducerea cu operaţiunile militare era asigurată prin deplasarea comandanţilor statului major în unităţi.

         Cazuri de rupere totală a unităţilor de statul major şi de pierdere a dirijării nu au fost, însă totuşi, au fost momente când legătura şi informaţia au fost atât de insuficiente încât au generat un şir de dificultăţi ce împiedicau executarea sarcinilor de luptă.

         Ca exemplu în acest sens poate servi următorul caz: Regimentul de infanterie nr.1118 20.11.42 efectua marşul în direcţia Evstratovskii. Legătura radio cu regimentul, funcţiona normal la începutul marşului, însă peste 3 ore a dispărut. Încercarea de a restabili legătura nu s-au soldat succes. Mai mult de 5 ore regimentul a fost lipsit de legătură cu statul major al diviziei. Pentru stabilirea legăturii s-a deplasat comandantul statului major, care a constatat că acumulatoarele staţiei radio la 12 ER (Emiţătoare radio) s-au epuizat, iar pentru înlocuire unele încărcate nu erau disponibile. Astfel, legătura radio s-a întrerupt.

   Acest raport serveşte ca temei pentru a trage concluzia privind necesitatea dispunerii pentru fiecare staţie radio a câte 2-3 seturi de baterii.

_____________________________________________

   Dificultăţi considerabile au fost depăşite în organizarea sectorului de logistică. Distanţa mare de dislocare a depozitelor armatei şi a locurilor de dotare, calitatea proastă a drumurilor, relieful specific al zonei, bogat în culmi şi văi au necesitat mobilizarea tuturor mijloacelor pentru livrare şi evacuare.

Cu toate că au fost unele carenţe la livrare şi evacuare, totuşi serviciile de logistică şi-au onorat obligaţiile satisfăcător.

______________________________________________

Concluzii:

1. La organizarea spargerii (frontului - n.n.) eşaloanele de luptă din rândul doi urmează să fie destul de mobile şi să dispună de transport pentru transportarea infanteriei şi artileriei. Aici urmează să fie utilizate tancuri uşoare, unităţi de motociclete şi alte forţe mobile.

1. La realizarea operaţiilor similare cu cea din zona Raspopinskaia, Golovski, Verhne-Cerenski coordonarea urmează să fie efectuată exclusiv prin radio şi mijloace mobile de comunicare.

COMANDANTUL DIVIZIEI A 333-A DE INFANTERIE

COLONEL /MATVEEV/

ŞEFUL STATULUI MAJOR DIVIZIEI A 333-A DE INFANTERIE

LOCOTENENT-COLONEL /SUŞCO/

Anexă: hărţi cu situaţia – 2 bucăţi

NO – 1 maior

STAROSELSKI

Cu mulțumiri, traducerea documentului a fost făcută de dl. Ion DULSCHI, doctor, conferențiar universitar.

================================================

Disclaimer: Acest document este publicat aici pentru prima oară în limba română şi nu a mai fost publicat 
sau menţionat în nici o  publicaţie scrisă (a se utiliza doar cu acordul şi indicarea sursei).

================================================

19.XI.1942

Pentru început, trebuie să fim clari în a spune şi a nu uita că România a participat ca parte a Planului Barbarossa a lui Hitler atunci când a atacat Uniunea Sovietică în 1941. Faimosul ordin al lui Antonescu adresat armatei şi ţării de a trece Prutul desigur că încă trezeşte ecouri emoţionale şi în zilele noastre, pentru că şi acum îl putem înţelege. Dar ca ţară, mai departe de Nistru nu aveam de ce să mergem, însă justificarea  de atunci a mareşalului a fost că o înţelegere militară cu Germania trebuia respectată până la revocarea ei, iar asta fără să existe un acord militar scris între cele două ţări. 

Consider că ordinul: "Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!" nu trebuie glorificat în zilele noastre, măcar pentru faptul că era doar o exprimare românească a voinţei lui Hitler de a ataca Uniunea Sovietică. Al doilea motiv ar putea fi acela că după acest ordin a mai trecut o lună sau aşa ceva până ca armata română să găsească un punct favorabil de trecere a Prutului, adică prin iulie 1941, iar până atunci s-a considerat necesar ca populaţia evreiască de la Iaşi să fie "strămutată", probabil din considerentul destul de exagerat că masivele grupări de corpuri de armată române din jurul Iaşului ar putea fi subminate de semnale luminoase sau altfel de acţiuni mai puţin clare atunci ca şi acum, poate prea exagerat prevăzute înainte să se producă  Dar asta e o altă poveste tragică a acelor vremuri, neînţeleasă şi absurdă chiar şi acum, mai ales că "strămutarea" a dat ocazia ca acei oameni să fie îmbarcaţi în trenuri care să se plimbe cât mai mult, cu acele consecinţe pe care le ştim sau ar trebui să le ştim şi să le comemorăm.

După campaniile de înaintare continuă din Basarabia şi Odessa din 1941, armata română a înlocuit armatele germane şi italiene la Cotul Donului şi în sudul Stalingradului, germanii fiind absorbiti în zonă cu foarte multe forţe şi echipamente în bătălia pentru Stalingrad.

Romanii au preluat fostele pozitii pe aripa stanga si dreapta a frontului pentru Stalingrad, pe aliniamente foarte lungi – 150 de km la Cotul Donului, de exemplu si similar la sud de Stalingrad – care nu erau amenajate complet pentru aparare, facand ca armatele romane sa stea intr-un fir lung, fara rezerve in spate si fara indeajuns de multe elemente blindate mobile care sa respinga un atac sovietic mai important. Sovieticii au pregatit operatiunea de atacare a aripilor stanga si dreapta (unde intamplator se aflau romanii) pentru incercuirea Armatei a 6-a germane in jurul Stalingradului – ceea ce s-a si intamplat si a inceput sirul pierderii razboiului de catre Germania lui Hitler – si am pierdut in noiembrie-decembrie 1942 peste 150.000 de soldati morti, raniti, disparuti sau luati prizonieri, dintr-un efectiv total de ~600.000.

Batalia germanilor pentru Stalingrad a inceput efectiv pe 23 august 1942, iar trupele romane care urmau sa ajunga la Cotul Donului si sud de Stalingrad au inceput sa plece cu trenul din tara tot in luna august. 

Asezarea trupelor romanesti la Cotul Donului a inceput pe 8 august 1942 la gara din Stalino si s-a finalizat pe 8 octombrie, trupele germane înlocuite iesind cu mare viteza din amplasament ca sa ajunga in jurul Stalingradului. Tot de la sfarsitul lui septembrie romanii au inceput sa vada miscari de trupe la nord de Don si le-au raportat superiorilor. Pe 30 septembrie Hitler anunta caderea iminenta a Stalingradului, ca ala era principalul lui obiectiv pe termen scurt si a alocat si resurse pentru asta.

Separat, dupa ce s-au asezat la Cotul Donului, romanii au facut ceva teste pe la mijlocul lui octombrie cu tunurile de 37 mm pe un tanc avariat si surpriza… blindajul de 12 cm al tancurilor T-34 era practic doar zgâriat.

Anthony Beevor scrie in „Stalingrad”:

„Îngrijorarea românilor a început să crească când au început să-şi dea seama de concentrarea inamică. Fiecare divizie românească, având doar câte şapte batalioane, era obligată să acopere un front de 20 de kilometri. Marea lor problemă era lipsa unor arme antitanc eficiente. Nu aveau decât câteva tunuri antitanc de 37 mm, trase de cai, pe care ruşii le porecliseră “bătaie la uşă” deoarece proiectilele lor nu puteau să penetreze blindajul tancurilor T-34. Bateriile de artilerie româneşti se confruntau cu o gravă lipsă de muniţie deoarece se acordase prioritate Armatei 6.

Statul-major al Armatei a 3-a a raportat pe 29 octombrie Cartierului General al Grupului de Armate temerile sale. Mareşalul Antonescu i-a atras, la rândul său, atenţia lui Hitler asupra situaţiei serioase cu care se confruntau trupele sale, dar Führer-ul, aşteptând în continuare să primească de la o zi la alta vestea cuceririi finale a Stalingradului, îşi concentrase atenţia asupra altor evenimente de importanţă majoră.”

Informatiile pe care le transmiteau romanii mai departe le discutau in primul rand cu Paulus care teoretic era la fata locului, dar le transmiteau si in tara si din ce scrie mai sus i-au fost transmise lui Hitler tarziu, pentru ca romanii de-abia le capatasera. Totusi, nu cred ca au fost mai mult de 5-6 rapoarte ale Serviciului Special de Informatii, din care ultimul de la un prizonier sovietic capturat cu o zi inainte de 19 noiembrie 1942. Lipsurile armatei romane proveneau in principal din faptul ca liniile feroviare erau pline cu trenuri cu echipament german si armata romana nu avea cum sa transporte nici trupe (multe unitati romanesti au ajuns in mars de 350-600 de km de la gari la front) si nici bunuri, chiar daca unele ar fi fost disponibile in tara – cum ar fi hrana pentru trupa si cai si/sau echipamentul de iarna.

„Urgenta introducerii diviziilor romane pe front a impus ca marsul de 600 de kilometri sa fie executat: – in ritmul cel mai rapid, neasteptandu-se concentrarea unitatilor si formatiunilor diviziilor si fara posibilitatea antrenarii treptate a trupelor si animalelor; – cu o hrana insuficienta pentru oameni si cai, fata de eforturile mari si prelungite cerute unitatilor; -intr-o regiune saraca, cu drumuri naturale si cantonamente insuficiente.

Nici chiar regimentelor nu li s-a ingaduit sa se adune inainte de a incepe marsul spre zona de operatiuni. Citez cazul unui batalion din Regimentul 9 Dorobanti, debarcat la 9 septembrie, care nu a putut ajunge regimentul sau decat la 22 septembrie, dupa aproape 350 km de mars” scrie intr-un raport ulterior generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a.

In al doilea rand lipseau tunurile de minim 75 mm, dar probabil ca germanii se bazau pe faptul ca diviziile de blindate din ariergarda – una germana si una romana –pot opri un atac al tancurilor sovietice, chiar daca ele trec de linia frontului. ~Edit: plus aviatia germana care ar fi putut opri un atac, dar fiind ceata timp de cateva zile, nu au putut sa se ridice de la sol.~ Minele magnetice anti-tanc nu erau suficiente, dar ele erau doar unul din ultimele metode de vanare a carelor, memoriile celor care au fost acolo arata ca nici cocktail-uri Molotov nu aveau la indemana, care ar fi ajutat si ele. Dealtfel e posibil ca soldatii romani sa nu fie prea doritori sa se apropie de tancuri, mai ales in lipsa unei experiente in genul asta de lupta si desi echipei de 2-3 voluntari care distrug un tanc li se promisese un concediu de 40-45 de zile.

In al treilea rand, asezarea trupelor romane pe front si pregatirea si demararea atacului sovietic s-au intamplat practic in decurs de 2 luni.

Consider ca batalia de la Cotul Donului ar fi avut un alt rezultat - mai bun pentru romani si poate si pentru germani - daca Paulus ar fi fost de accord sa sustina un atac asupra pozitiilor sovietice de dincoace de Don, dar el probabil nu indraznea sa ii propuna asa ceva lui Hitler, care astepta ca el sa cucereasca Stalingradul.

Tot Beevor:

„Primele avertismente în legătură cu o concentrare pe flancul Donului au sosit la sfârşitul lunii octombrie. Generalul Dumitrescu comandantul Armatei 3 române, susţinuse de mult timp că sectorul său nu putea fi apărat decât dacă ţineau întregul mal, folosind Donul ca obstacol major antitanc. Dumitrescu recomandase cucerirea şi a ceea ce mai rămăsese din malul sudic, la sfârşitul lunii septembrie dar Grupul de Armate B, deşi acceptase argumentaţia sa, a spus că toate trupele disponibile urmau să fie concentrate asupra Stalingradului, capturarea oraşului fiind considerată în continuare iminentă”

*****

Cotul Donului pe Google Earth, la 75 de ani după.

Așezarea armatei române și armatei sovietice în zona râului Țarița (în centrul imaginii) şi Ţuţkan (în stânga) la Cotul Donului, 19 noiembrie 1942. 

La Nord-Est de localitatea Golovskii (care acum nu mai există), încercuită într-un oval cu un semn de batalion în partea de sus, este valea Ciaplin, lângă localitatea Raspopinskaia, unde au fost capturaţi în 24 noiembrie 1942 majoritatea prizonierilor români de război din zona, în afară de cei care s-au retras în "căldarea" de lângă Stalingrad. 

După cum se vede din imagine, armata română nu era deloc aflată pe malul Donului, distanţa cea mai mare dintre râu şi liniile româneşti fiind de 25 de km în acea zonă, şi mult mai mare în dreapta localităţii Kleţkaia, în marea buclă a Donului, care nu apare în imagine. De asemenea, liniile româneşti din imagine sunt doar o parte din lungimea frontului, care avea o lungime de 150 de kilometri. Pentru exemplificare, o distanţă de 150 de km este distanţa parcursă de râul Prut între Iaşi şi Bârlad.

Armata a 5-a Tancuri sovietică a avut acumulări mari de tancuri pe dreapta râului Don, după cum se vede în imagine. După declanşarea atacului din 19 noiembrie 1942, diviziile de tancuri au pornit înspre localitatea Usti Hoperskaia, au mers în sud şi în dreptul diviziei sovietice de puşcaşi 119 au făcut uşor stânga, distrugând flancul diviziei a 14-a române şi lăsând loc restului armatei sovietice să curgă înspre poziţiile româneşti.

Click pentru foto mare 

 

Fosta așezare Belosoin.

 Fosta așezare Belonemuhin

Fosta localitate Gromki, pomenită în rapoarte și memoriile celor care au scăpat vii de la Cotul Donului. În imagine se văd ruinele localității și sunt desenate clădirile și curțile existente în 1942. Pe hărţile de atunci nu apare o biserică (pomenită în memoriile celor care au scăpat cu viaţă) în spatele căreia a fost un cimitir al ostaşilor români, dar poate era în stare de ruină. Un cimitir apărut după 1941 există totuşi marcat pe hărţile sovietice mai noi.

Golovskii -  ruine și așezarea din 1942. Ultima localitate în care a fost punctul de comandă al ”grupului Lascăr”, atacată în 22-23 noiembrie 1942 şi de unde a scăpat maiorul Răşcănescu, iar generalii Lascăr şi Mazarini au încercat să o evacueze împreună cu trupele înspre Nord-Est. Este deasemenea localitatea unde au fost trimişi parlamentari sovietici pentru a solicita trupelor româneşti să se predea.

Pentru mai multe detalii dati click aici:

 Documente inedite despre negocierile sovietice de capitulare ale generalilor Lascar si Mazarini

Pin-ul galben din imagine arată un cimitir marcat pe hartile sovietice post-1942, în mijlocul câmpului, la distanțe mari de alte localități - cel mai probabil un cimitir al ostașilor români.

Este cel mai probabil şi localitatea unde bunicul meu se odihneşte, fiind dat dispărut în lupte la 22 noiembrie 1942, conform documentului eliberat de arhivele militare româneşti, .

+
Dumnezeu să îi odihnească în pace,
la peste 1500 de kilometri de casă

Tranșee românești la Cotul Donului, așa cum apar ele pe Google Earth în prezent:

 

Tranșee sovietice, așezate practic de cealaltă parte a unei văi, în fața celor românești:

Dovezi încă prezente ale forței atacului de artilerie sovietică de la Cotul Donului din 19 noiembrie 1942, care a durat o ora şi jumătate în pregătirea atacului armatei - cicatrici ale unor cratere de explozii cu diametrul între 7 și 20 de metri, care arată că poziţiile româneşti au fost lovite aproape metru cu metru:

Această postare va fi completată în mod continuu. 

Urmăriţi-o si mentionați sursa dacă împărtăşiţi imagini sau text. 

Vă mulţumesc.