vineri, 5 noiembrie 2010

Un poet de cursa lunga


Astăzi, Poetul s-a oprit din alergare. A alergat întotdeauna după viață iar astăzi el a întrecut-o. Iar când câștigi, această cursă se incheie pentru tine... așa e destinul. Nu a făcut ca alții, să aștepte să fie ajuns din urmă de viață ca să trăiască, el a trăit în cursa lungă a iubirii de oameni.

L-am urmărit cu toții, tot acest timp, ca pe o năluca pe care nu a văzut-o nimeni de aproape. Acum putem sa îl vedem nemișcat în sufletul nostru - avem eternitatea ca să îl descoperim cu adevărat.

Rușinați suntem că nu l-am putut convinge încă o dată că îl iubim. Vroiam să ne fie Poetul perfect, al doilea Eminescu... l-am renegat cu ciuda că nu ne-a dat ocazia de a scoate busturi albe de birou cu chipul lui, pentru că îi plăcea viața și pentru că el avea idei de stânga când toată lumea ura comunismul, că el lăuda ceea ce credea că e de lăudat la fiecare lider de stânga din țara sa. Am zis că deșănțarea vorbelor dulci și false îi fac și restul poeziilor nesincere... dar nu a fost așa. Când a fost nesincer, Poetul a fost nesincer doar cu el, nouă ne-a dat încă de la început cheia de la ușa sufletului lui, dar nu am știut noi că avem voie să intrăm, am rămas încălțați la ușă și am iscodit de acolo ceea ce credeam noi că era de iscodit. Iar mai apoi, am ieșit afară și am strigat în gura mare că știm tot despre el. Iar el, zambind cum rar o făcea, și-a continuat alergarea.

Ne-a placut la inceput tare mult de el. Apoi l-am urât, apoi am zis că ramane Poetul, iar poezia sa, ca un prieten comun ce ne-a fost, cu sufletul mai mare decât iubirea, ne-a împăcat din nou. A plecat împacați fiind cu el... am ramas cu volumele negre in brate si ochelarii de citit in mana, urmarindu-l cu privirea cum calcă prin colbul nemuririi, spre orizontul national ca un mitic zimbru negru, cu greabanul plin de suflet. Merge incet peste deal, inspre apus, sa isi adape sufletul si sa ii lege capastrul langa bidivii celorlalti poeti... Eminescu, Stanescu, Sorescu... articulat, Paunescul.

Flacara de iubire fata de oameni... duhovnic al rimelor ce da prin casa cu apa de poezie de sarbatori, proteina elementara a sufletului nostru, gutuie de aur ce imprastie praf galben de lumina de pe pervazul dinspre gradina iubirii, unde am pus-o sa se coaca... Vegeta de sentimente... sa iei cu varful degetelor cate putin sa dai gust de nectar zilelor gri cu inima searbada... el e cel ce a urmat. Ne-a daruit mai mult decat puteam noi duce in desaga... poezia ca o hrană de uns pe pâinea din mâinile copiilor. Autograf tatuat pe pielea curată a sufletului...

Nu îl ținem minte râzând, pentru că lucrurile importante se fac serios. Îl ținem minte plângând, pentru că așa ne-a dat de știut că ne iubește. Plângând am fi vrut să îi arătăm că îl iubim. Acum am rămas doar cu lacrimile... le strângem în cărțile lui deschise, acolo unde foile stau prinse, ca să le adune pe toate.

Ridicat de la rang de flacara la rang de sentiment, paunescului Poet i-a fost hotarat de undeva de peste el sa ne lase un gol in suflet, asa cum piatra pe care o scoatem din rau lasa o groapa nevazuta sub suvoaie... poezia sa va umple locul, dar stim ca acolo a fost candva o stanca pe care ne sprijineam pasii cand treceam raul, o stanca ce alerga mai repede decat torentele. Atat de repede, incat parea nemiscata.

Omul a fost, Poetul ramane.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Thanks :)
--
http://www.miriadafilms.ru/ приобрести кино
для сайта mariusbojor.blogspot.com