marți, 31 martie 2009

Gorila de ciocolata


In speranta ca deja ati privit reclama de mai sus (ca sa nu va dezvalui prea mult din ea inainte sa o vedeti), ea este o reclama mai veche la ciocolata englezeasca Cadbury, care de-abia acum incepe sa faca furori si la noi (reclama, nu ciocolata). Care cred eu ca sunt motivele pentru care face furori? Pentru ca se joaca cu sentimentele privitorului, socand initial prin detaliile gorilei, care pare ca o preocupa ceva (”I can feel it coming in the air tonight”), ba chiar gandeste de-a dreptul (”I've been waiting for this moment for all my life”) la ceva important, pentru ca mai apoi sa se lanseze intr-un demers foarte emotional si extrem de inteligent prin ritmul sau - acela de a bate toba (sau ”a canta la baterie”?).

Mie imi place aceasta reclama si din cauza ca ma duce cu amintirile in zona anilor 1991-1993, cand ascultam o caseta cu Genesis facuta cadou de un amic din America, ce se auzea exceptional de bine la sarmanul casetofon pe care il aveam, pentru ca avea banda cu oxid de crom si nu cu oxid de fier si mai ales pentru ca ”era inregistrata de pe CD”. Ascultasem CD-uri, insa CD-playerele nu prea se gaseau, erau scumpe si - nu-i asa? - ”de unde sa iei muzica pe CD?”.

Amintesc celor care au deschis mai tarziu televizoarele ca pe atunci nici nu se auzise sa copii un CD, era mai degraba science-fiction, din care mai mult fiction decat science.

Nu stiu ce legatura are gorila cu ciocolata, sau Phil Collins cu gorila. Insa stiu ca o asemenea reclama a fost gandita pentru a intari pozitia de brand a ciocolatei respective si cred ca si-a facut datoria de doi ani incoace, de cand a fost lansata.

P.S.
Plus ca Phil Collins are putin trasaturi de primata. Asta pana se apuca sa cante. La fel si gorila noastra.

2 comentarii:

Mihaela Chelaru spunea...

Foarte foarte tare reclama!! :)
Cat despre Phill Collins, sunt total neutra, atata vreme cat ador muzica lui, ce face el in rest, clar nu ma intereseaza :).

Marius Bojor spunea...

Si povestea lui Phil Collins e interesanta: tobosar in grupul Genesis, ramane solist dupa ce pleaca Peter Gabriel, transformand-o intr-o formatie clasica de-acum.