Casa bunicii

Am fost doua zile la casa bunicii. Ii spun "casa bunicii" pentru ca bunica nu mai este de trei ani, iar bunicul nu mai este din razboi. Destul de departe de Iasi, la jumatatea drumului dintre Brasov si Buzau, este satul Valea Muscelului, asezat intre dealurile subcarpatice.

Mai intai si intai de toate, am gresit drumul din comuna inspre sat, din cauza ca drumul pe care am pornit semana cu cel pe care il stiam, adica la fel de frumos, si chiar recunosteam locuri pe care de fapt nu ar fi trebuit sa le recunosc.



Am apucat sa fac poze cu telefonul (mi-am uitat camera foto acasa, desi mi-am propus sa o iau cu mine), tocmai crezand ca e drumul inspre casa bunicii. Dupa aceea m-am bucurat ca drumul adevarat nu e chiar atat de impanat cu podete daramate... au fost, dar au mai disparut intre timp.

Asta era deja pe drumul bun, trei sferturi de ora mai incolo. Pe drumul gresit, am incercat sa urc un deal plin de pietris si doi oameni s-au oferit sa ma ajute. Mai mult cu sfaturi, dar ajutorul lor real a fost ca m-au intrebat unde vreau sa ajung. "Valea Muscelului? Dar nu e pe acolea. Acolea e inspre Stroesti.". Cale intoarsa.

Am ajuns si la casa bunicii. Pana la ea se urca un deal cu o poteca, aflate tot in curte. Remarcati antena de satelit:) Cablul nu ajunge acolo - va spun asta inainte sa ne judecati:)

Pe alee - Rolli. Un caniche cu schizofrenie (nu eu am spus asta, au spus specialistii). Daca te uiti urat la el, daca vorbesti pe un alt ton decat duios cu matusa mea si daca nu te misti incet ca in Matrix, cainele verisorilor mei te capseaza. Nu m-a muscat, dar mai demult m-a facut sa stau intr-un picior in coltul camerei, in timp ce se razbuna pe papucul meu de casa - e bine sa ai pantofi cu degetele acoperite cand calci prin preajma lui.

Florile din curtea bunicii - cam de unde statea Rolli mai devreme. Peste valea garlei se vede dealul acesta care dimineata si jumatate de zi este luminat de soare. De curand au pus o cruce care lumineaza noaptea. Tot peste garla, in prima noapte cand am stat acolo, tocmai trecuse o ursoaica. A doua noapte, jos se auzeau impuscaturi - probabil ca sa alunge ursul. In sat sunt vreo doua gospodarii care din vechime aveau la cocina de porci gard cu tepuse din fier, ca ramasesera fara porc de cateva ori.

Flori si mure din curtea bunicii:






Am facut o vizita la Manastirea Carnu - o manastire de maici asezata pe un varf de deal, la o distanta de vreo 20 de km de comuna, pe un drum destul de dificil dar frumos:





Biserica manastirii este una foarte veche:

"Manastirea Carnu este situata intr-o pajiste intinsa, usor valurita, la marginea padurii, pe culmea Dealului Blidisel. O cununa de dealuri impadurite delimiteaza un adevarat amfiteatru natural, in mijlocul caruia se afla manastirea. Un loc linistit si singuratic, invaluit de natura care domneste netulburata. In apropiarea manastirii, un izvor cu apa foarte buna asigura sursa de apa, care se sfinteste la sarbatoarea "Izvorul Tamaduirii".

Manastirea Carnu este ctitoria domnitorului Mircea Ciobanu si a sotiei sale, Doamna Chiajna, pe locul celor mai vechi sihastrii din Muntii Buzaului si Codrii Cislaului. Sihastria Carnu, de pe valea paraului Tega, intemeiata de calugari iubitori de liniste, s-a format in jurul unei biserici de lemn, cu hramul Sf. Arh. Mihail si Gavril. In anul 1546, in a doua sa domnie, Mircea Ciobanu a ridicat biserica Manastirii Carnu, mentinand hramul vechii biserici.

Se povesteste ca, in timpul unei invazii otomane, Doamna Chiajna, avand asupra sa documente secrete ale tarii, a stat ascunsa in turla bisericii. Fiind nevoita sa stea ghemuita in spatiul foarte ingust dintre peretii turlei, cu nasul lipit de perete, Doamnei Chiajna i s-ar fi turtit nasul, devenind carn. De la aceasta intamplare, ramasa in memoria locului, in amintirea patriotismului Doamnei Chiajna, i s-ar fi atribuit si sfantului lacas numele de "Carnu". "

Dupa Alexandru Ioan Cuza, biserica a fost parasita, pana dupa revolutie, ceea ce au facut din ea adapost de ploaie pentru ciobanii cu animale si chiar fanar:







Altarul este cel din 1500. Pe pereti unii isi faceau reclama: "Cutare, comercianti de palme de nuc. 1889"

P.S.
Pentru ca newsiasi.ro a considerat aceasta postare interesanta si a promovat-o in sectiunea dedicata blogurilor (ii multumesc pentru aceasta, ca de fiecare data), mai postez cateva imagini din casa bunicii:

Camera unde am dormit - mica dar confortabila. Nici chiar rustic chic, dar peste asteptari (nu am mai fost demult). Peretii asa au fost facuti de un zidar local... daca nu erau facuti asa (ce stil este acesta? sper ca nu e cel cu turturi) ar fi parut mai strambi decat ar fi fost in realitate. Pe perna, sub veioza, Magazin Istoric si Q Magazine - lecturi cel putin placute pentru o vacanta la tara; nu prea am avut timp sa citesc prea mult.


O veioza veche dar frumoasa. Si datorita pozitionarii ei pe perete, efectul ei era mult mai mare decat orice bec din tavan.

Partea din vie din fata casei unde luam masa pozata dintr-o parte a casei. Este frumos cand ne intalnim mai multe rude si cunostinte din diverse parti ale tarii... imi aduce aminte de copilarie, cand ma intalneam cu verisorii de la Nehoiu si cei de la Timisoara... dealtfel, nu am fost niciodata iarna aici, dar stiu ca este foarte frig si la fel de frumos.