Prietenia sticlei fara dop

Candva, in Romania... intr-un tren.

In bow-vagon intra cineva carand bagaje si o chestie relativ patrata invelita intr-un sac de plastic de culoare verde feldgrau si legata cu sfoara alba. Dupa maner iti dai seama ca trebuie sa fie un bidon, iar dupa greutatea cu care e manevrat, trebuie sa aiba ceva in el.

Doi calatori care tocmai au urcat in statie isi taraie alene picioarele pe culoarul dintre banchete si se uita la locurile goale din stanga si din dreapta, cumva prea curiosi. Dupa gentile de pe umar in care probabil ca isi cara pranzul iti dai seama ca sunt navetisti. Desi mai sunt locuri libere, ochiul format le spune sa se aseze pe bancheta din fata celui cu bidonul.

Stau linistiti toti trei. Cel cu bidonul il aseaza mai bine in timp ce ceilalti doi se uita cuminti in jos la el, cu gentile inca pe umar, dar pe care le tin in poala, amandoi la fel, de parca ar fi fost doi frati lasati sa sprijine gardul gradinitei pana sa vina educatoarea. Fetele lor imobile si relativ plictisite ascund o masinarie de calcul infernala... cum sa isi faca timpul mai placut pana la destinatie.

- Unde mergeti?
- La Pucioasa.
- Si noi mergem la Pucioasa, mai este un tren la diferenta de 11 minute.
- ... de noua.
- Asa, de noua.

Pauza de gandire. Primul pas a fost facut. Restul poate fi usor.

- Dar sa stiti ca nu va lasa in tren cu bidonul asta, zise cu o mina serioasa cel de langa culoar aratand cu capul inspre pachetul patrat si verde. El e cel care pare mai fashnetz dintre cei doi navetisti - are parul aproape alb dar tuns periutza, barba, fatza prelunga si destul de inalt. Asteapta reactia.

- Ei nu.

Urmeaza un atac din flanc, cu o gluma care sa detensioneze si sa crape reduta bidonului cu vin.

- Da, ca e de frupt si suntem in post.
- O sa il botez oleaca pe nasu' si o sa ne lase.

Fraza celui cu bidonul s-a terminat intr-un hahait exagerat din partea celor doi, cu toate ca jocul de cuvinte nimerit ti-ar putea smulge un zambet.

- Cu cat l-ati luat?
- Cu 2 lei litrul; e sec, dar e bun.
- La banii astia e bun.

Omul cu bidonul ia o sacosa de pe bancheta si scoate o sticla verde cu dop de cauciuc. Trage de dop si ii intinde sticla celui din fata. Acesta o ia, isi plimba nasul pe deasupra gatului sticlei si zaboveste cu ea in dreptul gurii:

- Pot sa-l degust?

Cel cu bidonul dadu din cap si ii facu semn cu mana ca si cum ar fi vrut sa ridice fundul sticlei, ca poate sa bea. Celalalt bau doua guri maaaari, insetate. A dat bine pe sticla, cum s-ar spune in alt context.

- Ie bun, domle - se auzi de sub mana care stergea buzele. Si continua cu un ton care arata sentimentul ca cel putin vinul din sticla va fi "degustat" integral: - Dupa ce bem unul din asta, vorbim in engleza pana la Targoviste.
- Eu cred ca in chineza... Uite, ca nu am luat pahare, ca nu stiam ca trebuie pahare in tren, incuviinta cel cu vinul noua prietenie innodata de sticla.
- Are si tescovina, aici au si tescovina mai adauga el, depanandu-si ziua in minte. La Jaristea, a doua casa... am luat o tuica... Gasesc in magazin alcoolmetru. Stii cate grade avea? Avea 18! Si parea ca are 50, iti arde gura... nu stiu ce-i fac.
- Stii ce fac eu? Picur intr-un paharel si-i dau foc.

Sticla verde statea in mana celuilalt si asculta si ea fermecata, cu gura deschisa, ce povesti interesante avea stapanul ei.

- ... cand intrati pe straduta cu moara, dupa ce ati facut dreapta de la principala... continua vinarul o povestire inceputa in cap.
- Tuica cu cat o vindea?
- 70-80.
- Ieftin.
- La Runcu e buna.
- In afara de Runcu le amesteca... pune si mere, si pere...
- Aia de pere e buna.
- Buna, buna.
- Aia de prune, tomnatice, grase.
- Aia dupa revelion se face!
- Da, se lasa, se pune capacul.

- Si vinul de unde l-ati luat? intreba noul stapan al sticlei, doar pentru a-l tine de vorba pe cel cu vinul.
- Cand veniti de la Focsani, e statia de maxi-taxi in stanga, si faceti dreapta. Il cheama Gheorghe Horoba.
- Bine dom'le.
- El sta pe partea stanga la vreo suta de metri.
- Lasa, dom'le, ca e de ajuns sa stii numele... zise pasagerul plictisit de atatea amanunte solicitate, dar de care nu avea nevoie de fapt.

Statie dupa statie, gura de vin dupa gura de vin, discutia l-a dus pe omul cu vinul sa isi aduca aminte de vremurile cand era mai in putere... cand isi stia scopul in viata:
- ... am lucrat si la Iasi, cand intorcea tramvaiul in fata la Hotel Unirea.... mai apoi la ... in cel mai mare triaj din tara...
- Cand?
- In 1972.
- Aaaa, credeam ca dupa Revolutie, ca va dadeam sticla goala inapoi...

Si trenul depana si el amintirile cu sunetul rotilor peste imbinarile liniilor, ca acul unui pick-ul ajuns la sfarsitul discului: bambam-bambam, bambam-bambam, bambam-bambam-bambam...

Noaptea se apropia tot mai mult de ferestrele compartimentului, iar lumina se strangea speriata in vagon, din ce in ce mai tare, crescand in intensitate, concentrandu-se asupra fetzelor imbujorate ale calatorilor, din care unii bausera gratis, iar celalalt isi depanase amintirile in fata unor prieteni insetati, pe durata unei prietenii cat de o sticla de vin si un drum cu trenul...