"Cu cît şeful însuşi crede mai puţin în cele susţinute public, cu cît justificarea acestora este mai găunoasă, mai ternă, cu atît ea alege mijloace mai vulgare. El nu se mai gîndeşte să se pună chezaş manifestărilor sale politice: nu-ţi dai viaţa decît pentru convingerile tale. In acelaşi timp, exigenţele faţă de partizani devin tot mai mari şi mai neruşina¬te, pînă cînd sacrifică şi ce mai rămăsese în el dintr-un şef, pentru a deveni un politician: acel soi de oameni a căror unică şi veritabilă convingere este absenţa oricărei convingeri, asociată cu o insolenţă inoportună şi cu o artă neruşinaţi de a minţi.
Dacă. spre nenorocirea oamenilor cinstiţi, un asemenea şmecher ajunge în parlament, trebuie să se ştie, încă de la început, că maniera sa de a face politică nu va mai consta decît într-o luptă eroică pentru păstrarea acestei "vaci de lapte" pentru sine şi pentru familia sa. Mai tîrziu, cînd soţia şi copiii vor trăi pe spinarea lui, el va lupta şi mai aprig pentru mandatul său. Oricine se va orienta spre politică va deveni, ca urmare, duşmanul său personal; odată cu fiecare mişcare nouă, el se va teme de posibilul început al sfîrşitului său şi, în fiecare om important, de posibila ameninţare a pericolului pe care acesta îl constituie."
"In viaţa economică, cei mai capabili nu pot fi desemnaţi de sus, ci trebuie să iasă singuri în evidenţă; instruirea se primeşte pe toate treptele, de la prăvălia cea mai modestă pînă la întreprinderea cea mai mare, şi numai existenţa continuă să-i facă pe oameni să dea examene; de asemenea este evident că şefii politici nu pot fi "găsiţi" într-o zi. Geniile de o calitate extraordinară nu sînt supuse aceloraşi reguli ca oamenii obişnuiţi.
Întreaga organizare a statului trebuie să decurgă din principiul personalităţii, începînd de la cea mai mică celulă care este comuna şi pînă la conducerea supremă a ansamblului ţării.
Nu există hotărâre a majorităţii, ci numai conducători resposabili şi cuvîntul "sfat" trebuie să-şi reia semnificaţia iniţială. Fiecare om poate să aibă alături de el consilieri, însă decizia este actul unui singur om.
Principiul care odinioară a făcut din armată instrumentul cel mai vrednic de admiraţie al poporului trebuie transpus şi pus chiar la temelia sistemului nostru politic: autoritatea deplină a fiecărui şef asupra subordonaţilor săi şi întreaga sa răspundere faţă de superiori.
Nici măcar atunci nu ne vom putea lipsi de acele corporaţii numite parlamente. Numai că toate deliberările lor vor deveni într-devăr sfaturi şi un singur om va putea şi va trebui să fie investit cu răspunderea, dimpreună cu autoritatea şi cu dreptul de a comanda[...] Nici în camere şi nici în senat nu se va vota niciodată. Ele sînt organisme de lucru şi nu maşini de vot. Fiecare membru are un vot consultativ, dar nici un drept de decizie. Acesta îi aparţine în exclusivitate preşdintelui care răspunde pentru ea.
Acest principiu: asocierea fără restricţii a responsabilităţii absolute cu autoritatea absolută va stabili puţin cîte puţin o elită de şefi (pe care nu ne-o
imagina în epoca noastră de iresponsabilitate parlamentară). "...
"Guvernarea pe care o suporta poporul nostru era pe cît de infatuată, pe atît de lamentabil de incapabilă; în special cînd trebuia să se debaraseze de consilierii ale căror avertismente îi făceau odioşi. Atunci se putea întîmpla (şi de altfel aceasta se întîmplă şi astăzi) că minţile cele mai greoaie din parlament, nişte şelari şi nişte mănuşari vulgari -de altfel profesia însăşi nu are nici o importanţă aici - se pomeneau brusc ridicaţi la rangul de oameni de stat şi din înaltul acestui piedestal dădeau lecţii muritorilor de rînd. Puţin importa şi încă puţin importă că un asemenea "om de stat" se dovedea cel mai adesea, după ce-şi exersase talentele timp de şase luni, a fi un şarlatan fără minte, pe care lumea întreagă îl asaltează cu ironii şi sarcasme, care nu ştie niciodată ce trebuie să facă şi dă dovezile cele mai evidente ale incapacităţii sale totale! Nu, aceasta nu are nici o importanţă, dimpotrivă: cu cît politica practicată de oamenii de stat ai republicii parlamenta¬re are mai puţine rezultate efective, cu atît mai multă furie îi persecută pe cei care aşteaptă de la ei asemenea rezultate, care au îndrăzneala să demonstreze că politica urmată pînă în prezent nu a cunoscut decît eşecuri şi să prezică un viitor asemenea. Dacă reuşim în sfîrşit să punem la zid pe unul din aceşti onorabili parlamentari şi dacă acest artist al politicii nu mai poate nega eşecul suferit şi nulitatea rezultatelor obţinute, el găseşte în acest faliment mii de cauze, fără să recunoască, în vreun fel, că tocmai el este cauza întregului rău."
"...prin propriile regulamente, Parlamentul, în majoritatea lui, a devenit o instituţie care-şi protejează oamenii suspicionaţi de infracţiuni, fără să aibă niciun fel de ruşine faţă de populaţie."
"...nu avem decât o singură soluţie, întărirea legislaţiei. Şi atâta timp cât respectul pentru instituţii nu vine dinspre cetăţean către instituţii, instituţiile trebuie ranforsate legal, să-şi poată face treaba[...] Aduceţi-vă aminte evenimentele de anul trecut de la [...], cu implicaţii până la nivelul politic local cel mai înalt. Este clar că ne trebuie o legislaţie care să facă din instituţiile responsabile cu ordinea, să facă instituţii care să poată acţiona în orice condiţii. Altfel, riscăm, în numele unei false declaraţii de democraţie, să avem o creştere exponenţială de conflicte civile, dacă mi-este permis să spun, între clanuri cu interese de tip mafiot implicate în [...] prostituţie, în controlul activităţilor economice a micilor agenţi economici. Or acest lucru nu mai poate fi tolerat. Ne trebuie o legislaţie mai puternică, care să lase organismele statului să-şi facă treaba."
Am amestecat mai multe citate impreuna desi provin de la politicieni diferiti: una dintre persoanele care spune unele lucruri de mai sus era in 1932 un tip destul de simpatic, dupa cum puteti vedea in prezentarea din Almanahul Hachette. Un alt politician care spune altele din lucrurile de mai sus tocmai "si-a tras", discret, comisie de modificare a constitutiei care astazi s-a intrunit prima oara, in penumbra facuta de preocuparile turului al II-lea si de scandalurile electorale.
4 comentarii:
Iaşi, 5 iunie 2008
Scrisoare deschisă lui Dumitru Oprea
Nu aţi spus niciodată nimic despre activitatea Dumneavoastră de dinainte de 1990. În perioada în care intelectuali de marcă ai Iaşului erau persecutaţi în mod sistematic de agenţii regimului comunist, nu se ştie care era poziţia Dumneavoastră în cadrul regimului.
Cetăţenii au dreptul să ştie şi cu ce v-aţi ocupat înainte de 1990, inclusiv pe plan politic.
Aţi fost membru de partid sau al UTC? Aţi deţinut funcţii de conducere în UTC sau în PCR?
Într-un interviu din 31 august 2006, publicat în Ziarul de Iaşi, Viorel Barbu, rector al Universităţii Cuza între 1981 şi 1989, declara că existau schimburi academice cu o serie de universităţi printre care Universitatea din Nebraska, Omaha. Conform CV-ului Dumneavoastră postat pe portalul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, aţi făcut trei vizite în scop profesional în Nebraska între 1993 şi 1999. CV-ul postat pe site-ul Parlamentului European arată că în 1993 aţi primit titlul de cetăţean de onoare al Statului Nebraska, şi că în 2002 vi s-a acordat distincţia de Doctor Honoris Causa la Universitatea Nebraska din Omaha.
Aţi fost plecat din România înainte de 1990? Dacă da, unde, când, cum şi în ce scop? Mi se pare curios că aţi primit titlul de cetăţean de onoare al Statului Nebraska în anul în care aţi făcut prima vizită declarată acolo. Cu ce aţi contribuit la dezvoltarea Statului Nebraska într-un singur an încât aţi fost recompensat cu acest titlu?
Pretindeţi că sunteţi un om politic de dreapta, un liberal sau un democrat-liberal. Este opţiunea Dumneavoastră. Care a fost poziţia Dumneavoastră în cadrul regimului comunist de dinainte de 1990? Aţi fost persecutat pentru convingerile Dumneavoastră politice? Care au fost acelea? Niciodată nu aţi lămurit public aceste chestiuni.
Unde eraţi, domnule Oprea, atunci când tinerii României au scris ISTORIA?
Unde eraţi, domnule Oprea, atunci când studenţii din Iaşi au iniţiat pe 17 februarie 1987 o mişcare de protest împotriva condiţiilor de trai improprii? Ce aţi făcut atunci?
Unde eraţi, domnule Oprea, atunci când în decembrie 1989, pe străzile din Timişoara şi din Bucureşti, protestul social şi politic al miilor de tineri a fost întâmpinat cu forţa armelor de trupele loiale regimului Ceauşescu? Unde eraţi, domnule Oprea, când sute de tineri şi-au dat viaţa pentru triumful democraţiei şi pentru alungarea comunismului? Unde eraţi când comuniştii au provocat baia de sânge ce a îngrozit comunitatea internaţională? Ce aţi făcut atunci?
Unde eraţi, domnule Oprea, în timpul protestelor din Piaţa Universităţii din Bucureşti din 22 aprilie- 15 iunie 1990? Unde eraţi, domnule Oprea, atunci când Iliescu a asmuţit minerii împotriva protestatarilor care cereau demisia sa şi democratizarea rapidă a ţării? Unde eraţi, domnule Oprea, atunci când mii de tineri au fost agresaţi de minerii comandaţi de Miron Cozma? Unde eraţi, domnule Oprea, atunci când sediul PNL a fost distrus de mineri în stare de ebrietate şi conduşi de agenţii lui Iliescu?
Unde eraţi, domnule Oprea, în timpul celei mai mari greve studenţeşti din România, aceea din toamna lui 1995, pornită împotriva refuzului guvernului Văcăroiu de a amenda Legea Învăţământului? Să vă aduc aminte, domnule Oprea, că organizaţiile studenţeşti din ţară au reuşit să împună guvernului Văcăroiu modificarea Legii Învăţământului prin introducerea unor prevederi esenţiale pentru învăţământul superior de acum? Autonomia universitară şi reprezentarea studenţilor în structurile de conducere ale universităţilor sunt cele două mari câştiguri ale celei mai mari greve studenţeşti din România. Unde eraţi, domnule Oprea, când toate acestea se întâmplau cu ajutorul tinerilor?
Unde eraţi, domnule Oprea, când studenţii au scris ISTORIA? În 1987, în 1989, în 1990 şi în 1995? Cu ce aţi contribuit Dumneavoastră atunci la eforturile de decomunizare a României ce erau împiedicate prin violenţă şi prin asmuţirea populaţiei împotriva protestatarilor anti-comunişti de către neocomunişt? Aţi tăcut? V-aţi ascuns?
La sfârşitul lunii aprilie anul trecut, ambasadorul României în Austria, domnul profesor Andrei Hoişie, primea decizie de poliţie politică de la Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Dânsul depusese la Universitate o declaraţie pe proprie răspundere conform căreia nu a colaborat cu Securitatea. De ce nu l-aţi deferit justiţiei pe Andrei Hoişie pentru fals în acte publice? Sau spusese adevărul în declaraţie? Ce convenabil că verdictele date în baza legii CNSAS au fost declarate nule de drept de către Curtea Constituţională, nu? În felul acesta aţi fost eliberat de povara de a acţiona în interesul dreptăţii. Nu cumva chiar Sergiu Andon lăuda în paginile „Adevărului” civismul minerilor veniţi să planteze panseluţe în Piaţa Universităţii pe 13 iunie 1990? Bun, dar din aprilie 2007 până în ianuarie 2008 aţi avut atâta timp ca să-l aduceţi în faţa justiţiei pe Andrei Hoişie pentru fals în acte publice... De ce nu aţi făcut nimic în acest sens?
Există undeva cineva, o persoană, un grup de persoane sau o instituţie, care poate deţine informaţii compromiţătoare despre activitatea Dumneavoastră de dinainte de 1990, activitate care să fi încălcat drepturile omului? Sunteţi şantajabil, domnule Oprea? Vă are cineva la mână? Sunteţi marioneta grupurilor de interese ilegitime (sau, dacă tot este la modă termenul, a sistemului ticăloşit)? Dacă nu, de ce păstraţi o tăcere absolută privind activitatea Dumneavoastră de dinainte de 1990? Asumaţi-vă trecutul! Spuneţi ce aţi făcut din punct de vedere politic şi profesional înainte de 1990.
Pe 15 iunie 2008 se împlinesc 18 ani de la reprimarea sângeroasă a protestelor din Piaţa Universităţii. Arătaţi în mod public că nu aţi avut de-a face în niciun fel cu regimul comunist şi că trecutul Dumneavoastră de dinainte de 1990 este imaculat. Dacă tot vă prezentaţi ca o personalitate a viitorului şi a progresului, să ştim şi noi, alegătorii, acest lucru. Măcar cu atât ne sunteţi dator. Atât celor vii, cât şi celor plecaţi dintre noi pentru o lume mai cinstită, mai corectă, mai bună.
Un golan
Ziceai ceva de un link-exchange in blogroll? L-ai obtinut deja pe http://daniel-matasaru.ro :P
Cele bune!
DM
multumesc:). l-am obtinut "deja":)
http://parciu.blogspot.com/2008/06/cine-e-curva-politica-sau-politicienii.html
Trimiteți un comentariu