Masina timpului

Am fost plecat de curand cu treaba prin tara. Am ajuns la un moment dat intr-un autobuz intre doua orase, de la orasul mai mare la un orasel mai mic. Autobuzul, cam prafuit... scaunele din tapiterie multicolora cam soioase... Las bagajul in compartimentul exterior - bagaj cu care nu m-a lasat sa urc, desi as fi avut niste carti de citit in el pentru ca ”ajungem repede, o ora” - si il lasa si o babutza care rodea la un corn sau ceva de patiserie.

- Nu aveti voie sa urcati cu mancare in autobuz! Va rog!
- Pai si ce fac, il arunc?
- Il mancati sau il puneti in bagaj, ca m-am saturat de cat frec la mochete si nu iese.

In autobuz, buretele scaunelor facut covata sub fundul calatorilor, cam soioase, dupa cum v-am spus, iar mocheta cam mitzoasa si intr-adevar, cu firmituri tzesute in urzeala... ”Ii plang de mila” - ma gandeam eu. ”A spus ca munceste mult sa curete mocheta si intr-adevar, uite ca nu ies firmiturile... saracul”. Pe drum, toti vor sa stea pe scaunele din fatza, desi pe cele din spatele soferului este intinsa haina lui si nu pot fi ocupate. O femeie se aseaza pe un scaun in spatele meu si cealalta cu care vorbea sta in picioare langa mine. Ma simt si ma dau pe scaunul de la geam, atent sa nu ma frec prea tare de scaune. Se aseaza langa mine, imbracata cu niste blugi cam murdarei. Respir mai putin profund, de frica sa nu simt odori nedorite.

Femeia cu blugii hippie coboara. Dupa ce se raceste scaunul trec in locul ei... manerul scaunului dinspre culoar e cazut si ca sa imi sprijin cotul il ridic si il tin inspre mine... un copil de vizavi sta impins in mama lui si se uita pe tavan si din cand in cand la mine... langa piciorul scaunului din fata mea vad o moneda. ”Norocul meu”, asa se spune, nu? O iau si copilul m-a vazut. E atent sa vada ce am luat de jos. Cred ca ii pare rau ca nu a vazut el primul ca era ceva acolo. Tin moneda mica, din cupru, in palma si ma prefac ca nu il vad. Ma uit pe drumul din fata la peisaj. Cand copilul isi pierde interesul, ma uit la moneda: e un pfennig din 1985.

”Ce sa caute un pfennig din 1985 aici?” ma gandesc. ”Oare cand au trecut nemtii la Euro? Nu inteleg... Sa vezi ca e un ban de la un neamt care a mers cu autobuzul inainte ca autobuzul sa ajunga in Romania. Aoleo, dar nu l-a maturat nimeni de atunci? Vai, ce mincinos e soferul! El cica curata mocheta de ii sar capacele, dar pe sub scaune sunt monede din 1985... Cred ca nu le lasa pe babe cu mancare tocmai ca sa NU se murdareasca, ca el oricum nu curata...”

Soferul suna acasa ca sa ii lase cineva (sotia? mama? room-mate-ul?) niste sandwich-uri facute, ca daca nu gaseste mancare uita sa manance pana a doua zi... Intr-o statie o femeie ii striga, dupa ce s-a dat jos, ca din cauza ca el a pierdut vremea cu treburi personale pe drum, ea a pierdut autobuzul... dupa ce pleaca, soferul isi suna un prieten: ”ea nu stie ca la si 40 trebuie sa fiu la destinatie... si oricat i-as fi dat in gura nu as fi ajuns la cat vroia ea”.

De la destinatie, mai sta putin si urmeaza sa se intoarca...o alta zi la birou cu masina timpului, unde timpul este relativ si gasesti monede din 1985 in ea.