Se stie despre automobilul Volkswagen Käfer ca a aparut ca o dorinta a lui Adolf Hitler, exprimata in 1933 catre producatorii de automobile germani, de a oferi poporulu' o masina ieftina, care sa poata sa transporte doi adulti si trei copii (deci o familie intreaga) cu o viteza de 100 de km/h. Productia in masa a VW-ului, pentru populatie, a inceput dupa razboi, fiind produse peste 20 de milioane de exemplare pana in 2003.
Un echivalent britanic pentru aceasta masina a fost masina Mini produsa intre 1959 si 2000, iar echivalentul italian este Fiat Cinquecento, care au avut o popularitate asemanatoare Volkswagen-ului, popularitate datorata in principal costurilor mici.
V-am impuiat capul cu aceste detalii ca sa ajung la povestea mea.
In preajma anului 2000, Volkswagen si BMW si mai de curand Fiat s-au gandit sa re-editeze aceste modele de masini populare, insa la preturi foarte mari comparativ cu masinile initiale. Modelele noi de Mini si Beetle nu mai sunt in nici un caz masini ieftine destinate maselor, ci masini la moda, destinate celor cu bani si mai degraba tintind catre nisa de piata a tinerilor cu bani. Se spune, de exemplu, ca noul Mini a ajuns in Londra o declaratie exterioara publica a ocupatiei de agent imobiliar:).
Astfel, legenda si faima unei masini populare din trecut a fost re-editata intr-un mod prin care iti arati mai degraba statutul social decat sa iti satisfaca nevoia de a te deplasa si asta - consider eu - pentru ca oamenii erau capabili inainte de criza ca, in contul veniturilor viitoare pe 1-2-3 ani, neincasate inca si doar prognozate, sa isi ia masini scumpe prin intermediul bancilor.
Acum subliniez lucrul de mai sus si repet, lasandu-va sa vedeti singuri unde este problema: cineva care demonstra un castig lunar de X Euro, putea sa isi ia o masina sau un obiect scump (casa) de XXXXX Euro, pe baza unor venituri neincasate... astfel folosea acum ceva in contul unui castig de peste trei sau mai multi ani. Stiu ca asta e principiul creditului, insa la o societate de consum - cea occidentala - orientata inspre lux, cred ca foarte multi au muscat mai mult decat au putut mesteca, iar bancile au trebuit sa intinda de niste bani care ori au fost virtuali, ori au fost prea putini.
Un echilibru intre o cerere de bani instant fata de castiguri virtuale mult prea indepartate, care ma face sa ma gandesc la economiile lovite de recesiune ca la o pompa neamorsata, pe care statul se chinuie sa o amorseze din nou cu sume imense, in speranta ca pompa va porni din nou... insa pompa era atat de incinsa inainte de a se opri, incat mi-e teama ca intre timp, orice picatura de apa s-a evaporat si garniturile au mai si crapat putin.
Si astfel, masini ca VW Beetle, care initial era o masina destinata satisfacerii unei nevoi fundamentale, a ajuns sa fie un obiect prin care iti etalai scara sociala si stilul de viata, iar pentru a arata mai mult decat puteai, iti incredintai foarte usor castigurile incerte, pe o perioada destul de mare, pentru a te putea bucura de ele in avans.
Paralela de mai sus este o parabola, si nu se refera exact la VW Beetle sau la oricare alta masina, ci la consumul caracteristic societatilor occidentale, care s-au obisnuit sa primeasca instant produse echivalente cu castigurile lor pe mai multi ani, prin intermediul creditelor foarte facil obtinute... lucru care il fac si cu mancarea- sau mai degraba cu miile de calorii dintr-un sandwich -, dar asta este deja alt subiect.
Imagine: deviantart.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu