"Serjent Ţurcanu dorobanţ, s'trăiţ!"

Dintotdeauna am incercat sa imi inchipui: cum ar fi fost sa traiesti evenimentele care ne-au marcat istoria ca tara? Cum ar fi fost sa fii acolo? Ma intreb: "Cum ar fi fost sa il cunosti pe Cuza?" "Cum era Eminescu pentru prietenii lui?" "Cum era Iasul interbelic?"... mi-a placut sa ma pun in situatiile si momentele istorice din trecut si sa imi inchipui cum s-au petrecut ele. Oare toti cei care au asistat la un eveniment istoric important si-au dat seama de acest lucru, sau nu, pentru ca tocmai atunci trebuiau sa isi cumpere lemne, sau tocmai atunci s-a intamplat ceva acasa care era mult mai important? Intrebari la care incerc - pentru mine - sa le gasesc raspuns.

De aceasta data am ajuns aici: cum ar fi ca tie, Constantin Tzurcanu, un sergent de dorobanti din Vaslui sa ti se spuna "Penesh" in radere de catre soldatii shugubeti din celelalte regiuni ale Romaniei, si asta in principal din cauza penei de la caciula, care facea parte din uniforma tuturor? Sa te superi sau nu? Bun, banuiala ta este ca ti s-a spus Penesh atat de la pana de curcan, cat si datorita mersului tau cu miscari scurte, cu pieptul inainte. Si - culmea culmilor - din cauza ca tocmai ti-au spus Penesh - s-a potrivit si ca numele tau sa poate fi transformat din "Tzurcanu" in "Curcanu' ", tot datorita penei si mersului... sau mai intai ti-au spus "Curcanu' " de la nume si dupa aia ti-au adaugat si prenumele de "Penesh"? Oare sa te superi ca soldatii rad de tine pentru ca esti din Moldova, sau sa treci mai departe lasand in urma rasul lor, cu gandul ca nu te faci de ras atata timp cat iti faci treaba bine? "Lovi-i-ar boala sa ii loveasca!... Doar decoratiile din piept nu au ajuns acolo puse cu mana, nu? Iaca poa' sa rada cat vor...!"

Mai apoi, dupa razbel, poetul natiunii Alecsandri a vrut sa te cunoasca. Mircestiul e aproape si din om in om cineva i-a spus de povestile pe care le-ai adus cu tine. I-au spus si despre rusinea la care te-au supus schilodindu-ti numele doar pentru ca racanii sa poata sa mai uite de noroaiele transeelor. Bardului i-au placut povestile tale si - pacatele mele - tocmai asupra numelui de batjocura a zabovit. A ras dandu-si capul pe spate in lumina verandei, lasand sa i se vada dintii de sub mustata si mai apoi si-a cerut scuze cand ti-a vazut fatza plina de amarul ocarei racanilor. A spus ca vrea sa puna in stihuri restul povestilor si te-ai mai inseninat gandind ca ti se va face dreptate... poate or citi si racanii versurile si o sa vada ei cine esti cu adevarat! "O să vezi nea Ţurcane... parole d'honeur că n-o sâ mai râdâ nishi nimini di tini! Sâ mai luăm un păhărel!"