Va povestesc una cu ING.
Mi se pare ca sunt firme, banci, tot ce poate aparea in Romania, publicul le place, reclama merge, si se dezvolta. Insa se dezvolta mai mult decat le poate pielea si la un moment dat clientii o patesc... Dau aici exemplul ING, insa si RDS au probleme cu serviciul clienti, si UPC, si mai cine stie cine.
Povestea mea incepe in vara. Am reusit sa ajung in Nicolina sa platesc gazul. Coada este afara, insa ea poate fi inselatoare. Inauntru randul poate sa faca coturi si ceea ce din afara pare un rand cu 4 persoane, inauntru poate fi un rand cu 100 de persoane. Ma rog. Intru, stau la coada... la intrarea inspre cea de-a doua casierie, un om mai in varsta are un birou cu pliante ING. Treaba lui. Stau la coada vreo jumatate de ora. Cald, miros, aer inchis. Cand sa ies, cel de la ING ma intreaba daca nu vreau sa imi fac card. Nu vreau, insa ii primesc pliantul si mi se aprinde un bec atunci cand imi spune ca "daca imi fac card ING, pot plati gazul online".
Hopa, buna idee!
"Dar eu nu pot sa alimentez cardul."
"Ba puteti, ca este un automat la hotelul Moldova care va primeste bancnotele din strada, ca sa alimentati cardul."
"Ei da."
"Serios!".
"Bine, pare o idee buna, dar nu sunt inca hotarat sa imi fac card."
"Uite, completati formularul, va fac o copie la buletin, si va sun maine sa imi spuneti daca v-ati hotarat. Daca nu, rup formularul si nu va faceti card."
"Bine, astept sa ma sunati"
Peste o zi, m-am mai gandit, si imi fac card. De ce sa caut sa ajung la casierie la E-On pana in ora 4, sa stau la cozi de minim jumatate de ora? Mai bine prin card. Cand ma suna omul, ii spun sa imi faca card.
Peste vreo saptamana, imi vine prin posta un plic cu interiorul negru. Este PIN-ul de la card. Am sa il pun bine, deoparte, si am sa merg cu el sa imi ridic cardul. Trece mai mult timp si deja, cand imi aduc aminte de cardul ING, imi dau seama ca nu stiu unde e PIN-ul. "Ei, am sa il ridic cand am sa gasesc PIN-ul".
La un moment dat, primesc un telefon:
"Alo, domnul Marius Bojor?"
"El"
"Ati facut o cerere de card la ING?"
"Am facut"
"Si l-ati ridicat?"
"Nu, pentru ca am pierdut PIN-ul"
"La noi apareti in baza de date cum ca nu ati ridicat cardul, insa puteti sa mergeti la sediul ING din Podu Ros sa ridicati cardul"
"Dar v-am spus ca nu am PIN-ul"
"Il puteti ridica si fara PIN, colegele mele va vor ajuta sa primiti un al PIN"
"Pai am sa ma duc, atunci, multumesc"
"La revedere"
"La revedere"
Ma duc la ING in Podu Ros.
"Buna ziua, am primit un telefon de la dumneavoastra ca imi pot primi cardul"
"Buna ziua! Stiti PIN-ul?"
In mintea mea, m-a intrebat daca stiu CNP-ul
"Sigur. Aaaaa, PIN-ul? Ala nu il am, ca nu l-am mai gasit"
"Atunci nu va putem da cardul"
"Dar am primit un telefon cum ca il pot ridica"
"Nu, nu puteti. Fara PIN nu va putem activa card-ul si nu il puteti ridica, si nu putem nici sa va dam alt PIN daca nu e activat"
"Dar dumneavoastra m-ati sunat!"
"Nu noi, colegii de la Bucuresti"
"Bine, atunci vreau sa anulez cardul"
"Sigur, completati formularul acesta, semnati aici si aici"
Peste cateva zile, gasesc PIN-ul. Merg din nou la ING.
"Stiti, am anulat un card la care intre timp am gasit PIN-ul. Vreau sa stiu daca il pot primi din nou."
"Nu puteti, pentru ca nu aveti inchis contul de la card"
"Pai am renuntat la el!"
"Ati anulat cardul, dar nu ati inchis contul. Ca sa inchideti contul, trebuie sa platiti 200.000 de lei, cu cat apareti dator la noi, pentru administrarea contului."
"Ha? Dar nu am folosit contul. Nici nu am primit cardul pentru contul respectiv! De ce sa platesc ceva de care nu am beneficiat?"
"Incepand cu a n-a luna, sunt costuri de administare ale contului"
"Bine, vreau sa platesc cei 200.000 si sa inchid si contul"
"Puteti plati prin cineva care are card la ING, sau cu buletinul la ghiseele noastre."
"Vreau sa platesc cu buletinul."
"A.... daca platiti cu buletinul, puteti plati doar la sediul din Copou, numai acolo se poate"
"Duceti-va naibii cu tot cu cardul si conturile voastre!"
Si acum am 200.000 de platit la ING pentru nimic. De lei vechi.