Preiau pe scurt de pe prima sursa peste care dau, intrevederea domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, cu reprezentantii Partidulu National Liberal, condusi de dl. Crin Antonescu.
Întrebat dacă are o soluţie, Antonescu a spus că partidul său consideră că cea mai potrivită varianta ar fi un guvern tehnocraţi, condus de un premier independent.
El a spus că PNL îl are în vedere pe primarul Sibiului pentru funcţia de premier şi consideră că această formulă ar putea avea sprijin parlamentar.
Antonescu a menţionat că, odată rezolvate problemele, partidele îşi pot vedea apoi de campanie, la care preşedintele Băsescu a izbucnit în râs.
Antonescu a spus că prin premier independent înţelege inclusiv un şef al Guvernului indepenedent de Cotroceni.
Băsescu a precizat că premierul nu poate fi independent de Cotroceni, din moment ce desemnarea acestuia pleacă de la preşedinte.
Antonescu a replicat că se referă la independenţă politică, dând ca exemplu pe Călin Popescu Tăriceanu.
Băsescu a răspuns că premierul Tăriceanu şi-a trădat partenerii de guvernare, la care Antonescu a propus să nu se mai vorbească despre ce a fost, despre istorie.
"Se pare că aveţi probleme cu istoria, ca profesor de istorie", a spus Băsescu, la care liderul PNL a răspuns: "Toţi avem probleme cu istoria".
Ia stati putin. Sa revenim: un premier independent al Guvernului NU este independent de Cotroceni? Ce a vrut sa spuna Basescu? Si ce daca Presedintele numeste premierul? Inseamna ca nu e independent de Cotroceni? Premierul Romaniei e functionar al Administratiei Prezidentiale? Hopa...! Poate fi.
Pe Realitatea TV s-a pronuntat o data sau de doua ori numele doamnei Corina Alexandrina Gătej, care este sefa Departamentului Mediul de Afaceri Intern şi International din cadrul Administratiei Prezidentiale, ca ar putea fi viitorul premier "independent", "tehnocrat", dar nu "independent de Cotroceni".
Daca dansa nu este acceptata de Parlament, la desemnarea Presedintelui Traian Basescu, doar pentru ca a lucrat la Cotroceni sau este desemnata de cel de mai sus, va fi un motiv pentru care se va spune ca parlamentarii cauta sa puna un "independent" de-al lor.
Va ofer CV-ul doamnei Gatej:
"Educaţie:
2008 - Universitatea Wharton, USA, Specializarea Economie;
1984 - 1988 - Universitatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti, Specializarea Cibernetică.
Experienţă profesională:
mai 2009 - iulie 2009 - Business Development Director Unilever Europa Centrală şi de Est, Unilever Europa Centrală şi de Sud.
noiembrie 2005 - mai 2009
Preşedinte Unilever Europa Centrală şi de Sud;
Preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Americane (2008-2009);
Membru Consiliu Director Aspen Institute România;
Membru Consiliu Director RUCODEM;
Membru Consiliu Director American International School Bucharest;
Membru YPO Romanian Chapter.
1996 - 2005
Unilever Europa Centrală şi de Sud;
Director Home and Personal Care, Unilever South Central Europe;
Marketing Manager Personal Care, Unilever South Central Europe;
Marketing Manager Deo/Hair, Unilever Italia;
Brand Manager Deo, Unilever Italia;
Regional Marketing Manager Central and Eastern Europe, Republica Cehă;
Marketing Manager Personal Wash, Unilever România;
Research Manager, Unilever România.
1988 - 1996
Fabrica de pielărie Târgu Mureş, judeţul Mureş;
Fabrica de piele Sebeş, judeţul Alba;
Radio Europa Liberă, Bucureşti;
Consultanţă Interquest, Bucureşti.
Limbi străine:
Engleză, italiană, franceză"
Ce spuneti, cadreaza? Vedem maine.
P.S.
Cautand poze, Andrei Badin confirma ca exista aceste zvonuri referitoare la d-na Gatej. In imagine e aceeasi doamna, respectiv inainte si dupa ce a fost angajata la Cotroceni.
P.P.S.
PD-L tot pe Emil Boc il propun pentru calitatea de premier. Dupa "Emil Boc 1", "Emil Boc se intoarce", urmeaza "Razbunarea lui Emil Boc?"... si dupa aceea "Emil Boc la Hong Kong?".
Un comentariu:
pentru pps e nevoie de copyright :p
Trimiteți un comentariu