Un nou tic verbal national

De ceva timp am remarcat un nou tic verbal care cuprinde din ce in ce mai multa lume. Este posibil sa fi existat si inainte sa il remarc eu, insa - la fel ca ticaitul ceasului pe care daca l-ai constientizat nu te mai lasa sa adormi - mi se pare ca este un tic care se apropie ca raspandire de mai vechiul tic verbal national, acela de a incepe toate frazele cu ”deci”.

In America, ticul national este acum - se pare - acela de a impana frazele cu cuvantul ”like”, aproape la fiecare doua cuvinte: ”I was, like, waiting there, like, forever.” Scopul acestor ticuri verbale - la prima vedere - poate fi acela de a castiga timp: de obicei ”deci”-urile incepeau frazele care reprezentau raspunsuri la o intrebare; „like”-urile americane prelungesc fraza si il ajuta pe cel care vorbeste sa faca dintr-o fraza mica si neinsemnata, una mai lunga si importanta, prin sincopele dintre cuvinte care sunt astfel accentuate.

Acest nou tic verbal national este ”da, da, da”: cel putin un sfert din raspunsurile care s-ar fi putut da cu un singur ”da”, acum au trei ”da”-uri. Iar acestea pot fi accentuate diferit, pe primul sau pe al doilea ”da", si fiecare tip de accentuare arata daca este o aprobare intarita fata de spusele celuilalt sau mai degraba acopera o minciuna. Opusul lui "da, da, da" este "nu, nu, nu" - pentru ca a aparut si acesta. "Deci" nu avea opus, nu necesita o completare in oglinda cu un antonim, insa "da, da, da" are. Care e la fel de enervant...

Urmariti: in zilele noastre, extraordinar de multa lume nu mai poate raspunde cu un singur "da", ci simte nevoia sa spuna: "da, da, da", care de fapt dilueaza aprobarea. Si ma enerveaza la culme, intocmai ca ticaitul ceasului pe care l-ai remarcat exact inainte sa adormi.