Cabinetul de la Elefant

"Mihaita, vino degraba la Iesi, sa vezi ce noutati mai sint la Cabinetul de la Elefant!" – asa ii scriau duducutele lui Mihail Kogalniceanu, pe vremea studentiei sale la Paris.

Era pe la o mie opt sute patruzeci si ceva. Elefantul indian din epistole trecuse de putin timp la Krishna pe atunci. Avea abia vreo zece ani de cind dadea numele salii de la etaj a Muzeului de Istorie Naturala din Iasi, infiintat in prima duminica a lunii februarie 1834 - anul mortii pachidermului - de boierii moldoveni. Solemnitatea inaugurarii Muzeului a avut loc la casa Bals, de pe ulita Podu Verde, azi bulevardul Copou. În aceasta casa Muzeul a functionat pâna în anul 1838, când s-a mutat în Sala mare de la Academia Mihaileana.

În anul 1840 s-a cumparat pentru Muzeu casa vornicului Costachi Sturdza, de pe ulita Hagioaiei, azi bulevardul Independentei nr. 16, cladire în care Muzeul împreuna cu Societatea îsi desfasoara activitatea si în prezent. În articolul 5 din Proiectul de cumparare al casei se mentioneaza: "Cumpararea acestei case este destinata special pentru Cabinetul de Istorie Naturala sau Muzeu, fiind facuta într-un scop al binelui public".

Elefantul Gaba

In vara anului 1834, in targul Iesilor a poposit circul italian Luzzatto si toata protipendada s-a ingramadit sa vada ce numai in carti citisera ca exista: un elefant pe nume Gaba. Nimeni nu si-ar fi inchipuit ca elefantul va si ramine la Iasi. Nu pentru ca i-ar fi placut ci, nefericire sau fortuna, elefantul a murit in timpul unei reprezentatii. Duducile au lesinat, gazetele au vuit! Vornicul Costache Sturdza a cumparat elefantul cu 135 galbeni, adica 4.400 lei romanesti de la acea vreme. Pina sa cada boierul la invoiala cu circarii, un roman din Tatarasi a furat pielea elefantului si a ascuns-o pe acoperisul colibei in care locuia (a ascuns-o sau a pus-o la uscat?). Scheletul lui Gaba, preparat de medicul-sef al armatei, Iacob Czihac, a fost montat in sala de linga Cabinetul lui Sturdza, in palatul sau din Ulita Hagioaiei. Cladirea mai adapostea atunci Societatea Medicilor si Naturalistilor, infiintata de Czihac si de Mihai Zotta "pentru curiozitati din alte tari, bogatii pamintene si subpamintene ale Moldovei", dupa cum spun cronicile, (ca un soi de muzeu al lui P.T. Barnum, tot din aceeasi perioada, ma gandesc). Saptesprezece ani mai tirziu, pielea elefantului s-a intors din Tatarasi la purtator. Vornicul Sturdza l-a adus pe medicul Martin Kieser tocmai din Germania ca sa inmoaie pielea intr-o cada (ca sa poata sa o intinda) si sa prepare licorile care s-o mentina tinara timp de sute de ani. Mulajul lui Gaba, in marime naturala, a fost construit pe un suport de lemn, modelat cu ghips pe dedesubt si asezat linga scheletul lui, spre lauda vornicului, care si-a vazut investitia intreaga si spre fericirea lui Gaba, care s-a vazut pe sine intreg, insa cu fizionomia probabil putin schimbata, daca l-ati vazut - pare intepat de albine:).

"Ei, cucoane, n-o mai crapat elefantul cela?"

1859. Grele incercari au urmat pentru boierii Moldovei. Simburele democratiei, ce le incoltea in vene incepind de la Revolutia pasoptista, s-a deschis la ceas de seara in Cabinetul de la Elefant. Capete luminate, alde Kogalniceanu, boierii Sturdza, Gheorghe Asachi si poetul Vasile Alecsandri, s-au adunat ca sa hotarasca soarta Moldovei. Doua urne de lemn - care mai erau la Muzeu cand am fost ultima oara pe acolo - au trecut de trei ori printre boieri. Pe una scria PRO si era desenata cu alb o bila plina, iar pe cealalta CONTRA - bila de sub inscriptie avea miezul negru. Multi gura-casca au stat de veghe pe scari in noaptea aceea. Din cind in cind, iesea cite-un boier sa-si mai limpezeasca mintile si sa-si mai linisteasca sufletul. Afara, insa, Mos Ion Roata ii intimpina cu privirea innegurata, intrebind: "Ei, cucoane, n-o mai crapat elefantul cela?".

Tirziu, in noaptea de 2 spre 3 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales drept candidat al partidei unioniste la domnia Moldovei. Marturii istorice ale momentului au ramas urnele, soba de caramida cu gura de metal inflorata pe margini, mesele din lemn de stejar, scaunele capitonate cu piele si Gaba, care i-a urmarit prin usile deschise, din salonul lui de alaturi.

Parfumuri de muzeu

Mirosul de lemn vechi tamiiaza lacasul Elefantului. Jiltul pe care statea Cuza in capul mesei este legat cu firul tricolor, asemeni unui tron patriarhal. Pe peretele de deasupra, tabloul mare al domnitorului si fotografia dupa care a fost pictat privesc in ochii doamnei Elena Cuza (fostul director al Muzeului, Vissarion C. Murgu, a descoperit tabloul doamnei in timpul unei vinatori de lilieci in podul Universitatii "Al.I.Cuza"!). Programul Partidei Unioniste din Moldova, de la 5 ianuarie 1859, este expus intr-o strana de sticla, spre a fi cunoscut si studiat de poporul de atunci si de acum, iar numele ctitorilor Muzeului sint pomenite in manuscrise de culoarea pergamentului.

• • •

Iesenii "respecta" linistea muzeului mai ceva decit muzeografii. In 2002, numai 3.000 de vizitatori au vizitat muzeul. Probabil ca ceva mai multi i-au trecut pragul in anii cand a poposit acolo expozitia de reptile vii.

Dar in fiecare Ianuarie 24 ar trebui sa ne gandim si la Muzeul de Istorie Naturala... daca tot ne dorim ca aceasta zi sa fie Sarbatoare Nationala. Atunci Iasul a cedat statutul de capitala in favoarea Bucurestiului, cu promisiunea ca orice dorinte ar avea ca oras ii vor fi satisfacute - Elefantul Gaba sta marturie ca asa a fost - dar de care uneori Bucurestiul nu vrea sa isi aduca aminte.

Surse:
Daniela Sargu, evenimentul.ro, 25-02-2003
http://www.bio.uaic.ro/Muzeu/prezentare.html
http://www.bucatarianoastra.com/artacultura-f26/muzeul-de-istorie-naturala-iasi-t3170.htm


Multe ar putea elefantul Gaba povesti

In Cabinetul de la Elefant au tinut Iacob Czihac si Gheorghe Asachi primele lectii ale Academiei Mihailene despre cunoasterea naturii. Insemnate apoi intr-un volum, acestea au constituit primul manual de Stiinte ale naturii scris in limba romana. Tineretul iesean se aduna aici ca sa afle noutati din stiinta, asa cum oamenii de litere se intruneau la Junimea. Elefantul era la fel de cunoscut ca Maiorescu. Domnisoarele de la pensionul Oltea Doamna au fost aduse aici de profesoara Lucia Manta, ca intr-un laborator de biologie, pentru a discuta "problemele grave ale dentitiei la elefant": dupa ce trece de 55 ani, maselele i se tocesc, fara sa-i mai creasca altele si elefantul moare de foame...

Pentru a face fata nevoilor crescânde ale Muzeului "Departamentul din launtru", prin porunca 11 599 din 16 april 1844, aproba ca locul viran de la est de Muzeu sa fie amenajat într-o piata publica pentru desfacerea produselor agricole: fân, faina, miere, vin, lemne de foc, cherestea, etc... Producatorii plateau o taxa de care beneficiau Societatea si Muzeul. Piata publica a fost desfiintata în anul 1872, când, din initiativa lui Grigore Cobalcescu si Anastasie Fatu, locul se îngradeste si se organizeaza o mica Gradina Botanica în care Dimitrie Brândza, conservatorul Muzeului din acea vreme, planteaza diferiti arbori, printre care cei doi stejari seculari declarati în 1973 Monumente ale Naturii.

Muzeul pastreaza în colectiile sale piese donate la inceputul secolului XIX de catre mitropolitul Veniamin Costachi (o colectie de oase de mamut si rinocer paros, gasite agatate drept contra greutate la cumpana unei fântâni din Râsca, tinutul Falticenilor), domnitorul Mihail Sturza (elefantul indian Gaba), aga Alecu Bals, Gheorghe Asachi si altii. Colectiile de minerale, roci, pasari si animale impaiate, pe care ei le-au donat, alcatuiau pe atunci o avere comparabila cu cea a Vistieriei Moldovei, care functiona la parter.

Socotelile cronicarilor

Cheltuielile de intretinere ale Muzeului de Istorie Naturala erau, in 1834, de 6.000 lei pe an (cu jumatate mai mult decat costase elefantul decedat). Cladirea in care se gaseste acesta a fost cumparata de administratia muzeului de la vornicul Costache Sturdza la jumatate din costul intretinerii, adica mai ieftin decat leshul. Mediul din fata muzeului nu era tocmai academic. Pe Ulita Hagioaiei, era o larma si un du-te-vino continuu: carutele taranilor, pline cu griu, porumb, orz si ovaz erau cautate mai ceva ca mierea in stupi. Trasurile boierilor care veneau la elefant se opreau sub bolta palatului, slugile lasau scarile jos, deschideau usa si boierii coborau. Caii boierilor erau dusi sa se adape in havuzul din piata, alaturi de cei ai pietarilor. Diferentele mergeau mai departe de canafi si de seile cusute cu fire pretioase. In 1864, prin porunca domneasca, pietarii erau obligati sa plateasca o taxa pentru a-si adapa caii in havuz, iar banii adunati erau folositi pentru intretinerea muzeului. Patruzeci de ani mai tirziu, profesorul Dimitrie Brindza a adus pe locul pietei o mica gradina botanica, a doua din tara, dupa cea a lui Anastasie Fatu, din 1856. "Copiii" lui Brindza traiesc si astazi in parcul din fata intrarii in muzeu: sint doi stejari, acum avind venerabila virsta de 130 ani.

La insistentele lui Gheorghe Asachi, odata cu vinzarea cladirii, Sturdza a donat muzeului si elefantul. Razboiul a lasat urme adinci asupra colectiilor donate de boieri la infiintare. Un bombardament aerian a distrus 90 la suta dintre acestea si o mumie egipteana pe deasupra. Gaba, piesa de rezistenta la propriu si la figurat, nu a fost atins de bolidul ucigas.