duminică, 20 aprilie 2008

Diana Krall - Just The Way You Are



Am primit acum ceva timp un cd si dvd cu Diana Krall de la o buna prietena din Franta. Va marturisesc - si ii marturisesc si ei - ca nu am avut timp sa le ascult pana acum.

Mai intai le-am scos din punga in care le-am primit. Mai apoi le-am pus la indemana - am zis eu. Intr-o alta zi le-am scos din tzipla. In noaptea asta am hotarat sa ma uit la dvd - e sambata seara:) - si... wow.

Melodia pe care am cautat-o pe youtube.com pentru voi m-a facut sa ma simt la fel ca in 1990, imediat dupa Revolutie, cand primeam orice melodie noua ca si cum as fi auzit pentru prima oara muzica in viata mea. Va amintiti? Melodiile din 1990-1991 sunt cele pe care le ascult intotdeauna cu placere si cu o deschidere sufleteasca foarte mare.

Voi ce ziceti? Cum ati perceput deschiderea brusca din anul 1990? Din acea perioada am si o amintire legata de revelionul 1990: eu si un prieten, la el acasa, ascultand muzica difuzata cu ocazia Revelionului Tineretului de la Radio Romania Tineret si discutand despre o melodie pe care o ascultam prima oara - Lambada:)

Niciun comentariu: