marți, 30 decembrie 2008

Plugusorul de criza

Plugusorul pe timp de criza

Aho, aho copii si fraţi
Staţi puţin nu emigraţi
Unchi, mătuşi, veri şi cumnaţi
Muncitori şi cărturari
Ţărani şi parlamentari
Militari, doctori, studenţi
Promovaţi şi repetenţi,
Scafandri şi alpinişti
Farmaciste şi jurişti
Contabili, economişti
Vânzătoare şi şoferi
Angajatori şi şomeri
Copii, tineri şi bătrâni
Într-un cuvânt: FRAŢI ROMÂNI
Staţi puţin, nu vă-ncruntaţi
Şi urarea-mi ascultaţi
Mânaţi măiii……..hăi, hăi !


Daţi-vă lângă fereastra
S-ascultaţi urarea noastră.
Dati-va mai langa usa,
Daca surda e matusa.
Va uram cu tot alaiul
Sa va fie mai bun traiul
Va uram de bune, rele,
Vremuri bune, vremuri grele,
Cum le simte fiecare
La ficat sau buzunare.
Scuturaţi din zurgălăi,
Cu putere măi flăcăi!
Hăi, hăi..!

Pe aici prin Romania
Importanta nu-i simbria,
Important este peshcheshul,
Bine-o duce megieshul!
Toţi aspiră la mai bine
Care tare greu mai vine.
Chiar de bagi in buzunare
Vreo trei kile de parale,
Cheltui tot pe alimente,
Si-mprumuti de ingrediente,
Iar de vrei să bei un spriţ
Te cruceşti la preţ, sughiţi
Îţi iei gândul de la bere
Şi inghiţi în sec măi vere.
S-a uscat gâtul flăcăi
Dar strigaţi odată hăi !
Hăi, hăi…….

Ţara-i plină de proteste
Loc de muncă nu prea este
Şi românul adânc oftează
S-a dus visul emigrarii,
Ca vin inapoi romanii,
Ala care emigrează
Către falnicul Apus
Il ,,adoptă” ca intrus
La cules de căpşunele
Pentru doua-trei lovele.
Pentru bani fetitele
Cutreieră ţările
Mai ales oltencele
Ca şi moldovencele,
Job-uri care mai de care
Mai de "cinste" şi "onoare"
De vestite dansatoare.
De ne râde Spania
Şi toată Italia
Mânaţi măi, hăi hăi !


Când am fost chemaţi la vot
Ne-a durut pe toţi în cot
De alegeri parlamentare
Nici în bască nu ne doare.
Votul uninominal
Ne-a părut la tăţi banal
Chiar dacă a fost promovat
De Traian de la Palat,
El s-a imprietenit
Cu dusmanul de partid
Lasă c-om ieşi la vară
Şi-om vota de o să-l doară.
Şi uite aşa se duse anul
Parlamentarul işi lua banul.
Şi când anul se sfârşeşte
Tot în războaie îi găseşte
Se luptă pentru ciolan
De vreo doăuzeci de ani
Însă ciolanul de ros
A ajuns sărmanu-OS
Guvernu- ncropit de Boc
La anul va face Poc.
Şi fiindcă se duce anul
Să le stea in gât ciolanul
Ajutaţii voi flăcăi
Şi strigaţi cu toţii hăi, hăi !

N-apucă să-ncheie anul
Guvernul lui Tariceanu
Ce ne-a-nnebunit tot anul
Cu taxa de poluare
Zisă de-nmatriculare
Ce-a triplat-o frăţioare
La final de guvernare
Taxa care, bat-o vina,
E mai scumpă ca maşina.
Şi ca să mărească miza
Ne-ameninţă acum cu criza
Nu cu gripa aviară
Ci c-o criză financiară.
Ne spun să economisim
Şi să nu mai cheltuim
Bani - pe carnea de porcină
Că-i plină de dioxină.
Tăiaţi porcii măi flăcăi
Şi strigaţi odată "hăi!"
Hăi, hăi!

La anu' si la multi ani!

Imaginea: http://vicov.licee.edu.ro/site/ist_datini.php
Adaptare dupa http://peluza.wordpress.com/2008/12/23/plugusorul/

4 comentarii:

Anonim spunea...

Happy new year!!!
keep it real

Marius Bojor spunea...

La multi ani, multumesc pentru comentariu!

Alex spunea...

Bravo .. deci e super tare is amator plugusor ;)) imi plac majoritatea.. super tare.

Anonim spunea...

plugusor ca pe la noi
n-o sa mai gasitii flacaii...
la multi ani si super tare..bravo..