Desi are CV-ul postat pe blog, tot nu stim de unde a aparut Elena Udrea si incotro merge. Stim in schimb ca are pareri, in continuare, insa prefera sa le impartaseasca celor care tasteaza numele ei dupa trei de "w".
"Am constatat cu oarecare regret ca, pe masura ce urci in politica si in ierarhia unui partid ai mai putina libertate de exprimare. Intervin constrangerile firesti ale consecintelor pe care spusele tale le pot avea, prima dintre ele fiind angajarea partidului." - spune Elena Udrea pe blogul sau. Atata timp cat nu avea nici o functie in partid, putea fi goarna lui Traian Basescu, ca nu implica pe nimeni decat guritza domniei sale, insa acum probabil ca a fost mustruluita pentru iesirile ei necontrolate si i s-a "recomandat" sa puna surdina. Cum puteau sa ii justifice faptul ca trebuie sa isi puna surdina? Spunandu-i ca nu se cade ca din functia in care este sa iasa cu tot felu de gaguri, "ca pana acum".
"...m-am abtinut de multe ori de la a opina asupra unui subiect pana cand acesta nu a fost dezbatut in partid." "S-a abtinut" equals "nu mi s-a mai dat nici o misiune" intr-o traducere pentru telespectatorii care citesc in Braille.
Vorbind despre Mona Musca, Elena Udrea ne povesteste din parerile domniei sale: "sanctionarea colaborarii cu Securitatea fiind o masura legala menita sa dea satisfactie celor care au trait drama regimului securisto-comunist..." sa intelegem ca domnia sa, pionera blonda din randul intai de la scoala din comuna nu a "trait drama regimului securisto-comunist"? Ea a trait numai capitalism, adica numai cu bucuriile regimului securisto-comunist? Drama regimului securisto-comunist a fost traita de toti cetatenii Romaniei timp de 50 de ani, nu doar de cei care au mers la Canal, si "satisfactia" trebuie sa le fie oferita tuturor acestora, vii sau morti, prin demascarea celor care - necunoscuti atunci - isi inmuiau tocul in calimara cu otrava pentru a primi o banana necoapta in plus pe an.
In final, ne dam seama de motivul postarii Doamnei. Blogul este personal, deci nu implica raspunderea functiei de secretar general al PD-L. "Asa cum mai degraba i s-a reprosat lipsa de sinceritate decat colaborarea in sine cu Securitatea, la fel i s-ar putea reprosa la un moment dat, mai degraba lipsa de onestitate in asumarea dorintei de a reveni in politica decat revenirea insasi." Doamna Udrea o ataca rau de tot in aceasta postare pe doamna Musca. Care sa fie miza? Miza este lupta pe locuri intre PD-L si PLD si ciocnirea se face intre persoane notorii din grupare, ca altfel nu ar avea rost... doamna Udrea a simtit nevoia sa ii dea un ghiont Monei Musca: "haidi bre, candidezi sau nu? nu ne mai tine aici sa nu stim ce sa facem cu tine".
Insa e clar ca revenirea Monei Musca se va face (in PD-L dar bucata PLD sau independent) in aceeasi echipa formata din colegii de club care nu au trait drama regimului, dupa chipul si asemanarea sefului lor descurcaret si jucator. Insa cum sa iti aduci aminte ca a fost vreodata un regim comunist in Romania, cand geanta ta (nu vorbesc de cele din poza de mai sus)face cat toata marfa dintr-un Shop si cat toate tigarile straine ("Kent, Salem, Camel avem") si spray-urile Impluse din cateva campusuri universitare?
P.S.
Presedintele Norvegiei a fost Vidkun Quisling, colaborator nazist care a avut functia de Ministerpräsident (in germana; echivalentul primului ministru, presedinte al consiliului de ministri) din 1942 pana la sfarsitul razboiului.
foto: emaramures.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu