luni, 18 august 2008

Roman in Anglia (II) - Munca

Munca la International Farm Camp (Church Farm) Tunstead era grea. Era grea pentru cei care nu erau obisnuiti cu munca atat de grea, sau pentru cei care beneficiile unei munci atat de grele erau mai mari decat efortul. Pentru mine a fost o munca grea, de la inceput si pana la sfarsit, mai ales datorita strictetii conditiilor de munca si a supervisor-ilor.

Va spusesem in postarea anterioara ca fusesem repartizat la cules (to pick-a pickui:) capsuni fresh. Dupa prima zi eram frant: dupa opt ore de mersul piticului printre randuri, ma dureau spatele, coatele, genunchii si nici nu facusem prea multi bani. Trebuiau culese capsuni "perfecte" in cate 10 caserole, care urmau sa fie puse in cate o lada de plastic ca acelea pentru paine de la noi, si pentru fiecare lada din acelea, pline cu capsuni, primeai 1,25 lire sterline (la vremea aceea, adica acum peste 10 ani). Nu cred ca am cules vreodata mai mult de 5 lazi mari cu capsuni (v-am spus ca eu, ca fraierul, chiar numai capsuni "perfecte" culegeam), ceea ce face ca recordul castigurilor mele sa ajunga undeva pe la 7,5 lire pe zi. Poate odata am facut 10 lire, dar poate. Cel mai tare la "pickuit" capsuni proaspete (era totusi o munca pe care unii o cautau, pentru ca nu erai normat la cati poti castiga pe zi) era un bulgar, caruia lumea ii spunea Angel, si strangea bani pentru a emigra in Canada. Pe un camp cules prima oara in acel sezon a facut 80 de lire pe zi. Peste cateva saptamani am apucat sa fiu la cei care primeau lazile cu capsuni si dadeau banii pe ele in acelasi moment cu Angel, si am vazut ca din vreo 5-6 lazi, ii respinsesera cateva caserole pentru ca avea paie prin ele, capsuni de forma crestei de cocos, etc. Atunci - tarziu - mi-am dat seama cat de mult greseam cand culegeam numai capsuni "de poza". L-am urmarit pe Angel si am vazut ca i se miscau mainile pe sub frunzele de capsuni ca doi catei care se harjoneau, asa de repede culegea.

In fine, chiar daca vazusem cum pot sa culeaga unii capsuni, tot era prea grea aceasta munca si l-am intrebat pe supervisor-ul englez, Big John (i se spunea Big John pentru a nu fi confundat cu un alt John, mai tanar; un domn de treaba, dar care nu putea lua decizii referitoare la ce joburi sa dea si cui) daca nu as putea primi altceva de munca, pentru ca nu ma descurc la cules capsuni. Raspunsul lui m-a lasat fara cuvinte: "Ai incercat sa culegi cu amandoua mainile?". El nu stia ca din cauza ca ma dureau spatele si genunchii (cat mi-am dorit o genunchera in vremea aia!) culesesem capsuni in toate pozitiile pe care le-am putut: intins pe o parte, intins pe cealalta, stand turceste, in genunchi etc.. L-am auzit mai tarziu tot pe Big John vorbind cu un alt englez, ca "dupa doua saptamani se obisnuiesc si nu-i mai doare spatele".

Pentru ca poate lumea este curioasa, capsunile englezesti erau mari - cele mai mari pe care le-am vazut vreodata - insa fara gust. Bun, miroseau a capsuni, dar nu erau gustoase, parca erau umplute cu seringa cu apa. Din cand in cand mai mancam una-doua capsuni, mai de foame, mai de sete... odata revenit in tara, vreo doi ani nu m-am apropoiat de capsuni...:)

Pana la urma am trecut la cules de rubbish: capsuni prea coapte, care erau culese din sere, pentru gem. Nu va zic ce temperatura era in serele acelea; va spun doar ca iesind la o zapuseala de peste 30 de grade de afara, noua ni se parea racoare. Aici, desi munca era mai usoara, plata nu era foarte buna.

Dupa un timp, toata ferma a intrat in amorteala. Prin luna august, se terminasera de cules capsunile si nu se copsesera restul fructelor. Fusese o iarna de sase luni in acel an si a dat peste cap o parte din recolte. Multa lume din tabara nu avea de lucru, insa trebuia sa plateasca chiria. Din aceasta cauza, am facut diverse munci prin ferma, sau "inchiriat" la alte ferme.

Intr-o seara m-am vazut pe tabel "147 feed one in factory, night shift". Nu stiam ce inseamna feed one, dar urma sa aflu in noaptea urmatoare: din teancul de ladite cu capsuni rubbish trebuia sa iau cate una, sa urc pe o scarita, si sa o vars intr-un rezervor in care erau spalate si din care cadeau pe un belt - o banda rulanta, unde erau alese de altii. Era o munca ok, platita la ora, in care munca se termina cand se terminau capsunile, si singurul lucru greu era urcatul laditelor pe scara si faptul ca nu aveai pauza decat 10 minte la 2 ore, si in acele 10 minute trebuia sa gasesti pe cineva care sa iti tina locul, urmand ca atunci cand pleaca el in pauza, sa ii tii locul lui, adica sa faci si munca ta si a lui in acelasi timp. Unii mai stateau cate 15 minute la tigara aia, dar erau mustruluiti ori de colegi, ori de supervisori. Tot ca parte grea a acestui job era ca atunci cand ieseai la tigara, auzeai muzica din discoteca care era tinuta in "club" in noptile zilelor de marti si vineri, si iti parea rau ca ai pierdut distractia, pentru ca discoteca era unul din lucrurile pentru care ti-ai fi dorit sa fii acolo.

La un moment dat, intr-o anume noapte, pe la ora 2, am luat o ladita de sus si ea s-a agatat in restul laditelor, sau a dezechilibrat restul laditelor de pe paletul care nu era bine stivuite, si cateva stive de ladite de capsuni s-au daramat si s-au imprastiat pe podeaua fabricii. M-am gandit ca voi fi concediat pe loc, sau ca va fi ultima mea noapte in job-ul ala, insa supervisor-ul bulgar, un tanar de treaba si care zambea tot timpul, mi-a spus ca e ok, sa le strang si sa le dau drumul in continuare. De data asta scapasem.

Fiecare dintre cei din ferma erau obligati sa faca "kitchen duty" la un moment dat. Fiind o ferma - la care se muncea in agricultura - se pleca la lucru foarte de dimineata, cam la 6.30-7.00, astfel incat sutele de oameni care venisera la munca trebuiau hraniti pana sa plece. Ceea ce insemna ca cei care erau de "kitchen duty" trebuiau sa fie treziti la 4.30, pentru ca la 4.45-5.00 sa fie in bucatarie. In afara de ora de trezire si de faptul ca dupa trebuia sa mergi la munca campului, era o treaba placuta. Arabul care era seful bucatariei era maestru in a hrani sute de oameni cu bani relativi putini. Micul dejun consta intr-un bol cu cereale (la care laptele era rationalizat, nu puteai sa iei decat o portie de lapte rece; doar daca nu te vedeau cei de la bucatarie sau aveai "pile" la kitchen duty puteai sa iei mai mult), gem la discretie (era doar o ferma de fructe, nu?), un sandiwch dublu intre trei felii de paine prajita si inca doua felii de paine prajita goala. Umplutura pentru sandwich era o inventie a arabului (nu mai tin minte cum il chema - Ahmed, Ali sau asa ceva) si era de fapt variatiuni pe aceeasi tema: ton cu porumb si maioneza, ton cu paste fierte si maioneza, ton cu porumb, fasole rosie, stafide si maioneza, oua fierte taiate felii si maioneza - ceea ce iti doreai tu, la alegere, dar doar o singura data. Cand primeai mancare trebuia sa lasi un cupon pe care era tiparit numarul tau si ziua respectiva. Cu timpul, din lipsa de bani, ajunsesem sa mananc dimineata fulgi de porumb cu lapte si gem, si imi pastram sandwich-ul acela cu maioneza pentru la pranz, la munca, si imi mai faceam unul cu unt (parca) si gem. Pentru ca un amic de acolo imi spusese ca la munca grea poti rezista daca bei bere si mananci ciocolata, mi-a placut ideea, si seara imi era indeajuns pentru cina o bere si un pachet cu doua batoane de ciocolata Twix. Din timp in timp, daca magazinul din cadrul fermei era deschis si pofta prea mare, imi cumparam o portie de cartofi prajiti de acolo - pe care ii mancam cu o fucrulita de unica folosinta de lemn - mai ales ca primeai o portie de maioneza si ketchup. Mi se pareau cei mai buni cartofi prajiti din lume...

In prima luna nu am iesit din ferma, pentru ca nu am avut de ce. Nu aveam atatia bani incat sa am de ce sa ii cheltui. Cu timpul am inceput sa merg in cel mai apropiat orasel - Wroxham, sa pierd vremea prin magazine si sa imi mai cumpar una-alta. Cetatenii din Wroxham erau obisnuiti cu tinerii din alte tari, insa nu ii priveau cu ochi prea bun, mai ales din cauza celor din fosta Uniune Sovietica, care se exprimau putin cam prea galagios. Insa pentru multi, chiar si pentru romani, Wroxham era echivalent cu occidentul, pentru ca majoritatea isi faceau poze in supermarket, langa rafturile pline cu produse, pentru a se lauda acasa.


In imaginea de la aceasta postare este ferma asa cum arata ea acum. De la aceasta ferma eram dusi cu dubele acolo unde era de lucru. Undeva in stanga am scris ca era o "parcare pentru masinile cumparate", pentru ca cei care isi luau masini nu aveau voie sa le parcheze pe teritoriul fermei, si oricum acea parcare era plina de Lada si Audi 100:).

Cititi mai mult:
Roman in Anglia (I) - Church Farm Tunstead => click aici
Roman in Anglia (III) - Oamenii => click aici

5 comentarii:

Razvan spunea...

Din pacate cei din fosta URSS au ramas si azi badarani. Acum mai avind si ceva bani, ii vezi peste tot in lume prin aeroporturi, lazi de cumparaturi, barbati cu par rar si negi si cu maieuri cu gaurele, lanturi de aur cu cruci uriase peste maieuri, femei imbracate ca niste pitipoance si cu parul in culori complet nenaturale, copii imbracati numai cu chestii de marca cu etichete la vedere. Nasol. Ma uitam la un grup de genul asta 12 persoane odata in HKIA si adresa de pe valize era undeva din Kazan, ... fusesera in vacanta in Bali.
Desi ma rog, asta o fi treaba, britanicii sint in general mai tot timpul manga, americanii poarta camasi hawaiiene, japonezele ochelari de soare roz, si tot asa... fiecare cu caracteristicile lui.

Marius Bojor spunea...

Lituanienii si in general ex-sovieticii urau romanii din ferma aia, am scris astazi de ce. Inseamna ca tu ii recunosti pe toti dupa cum se imbraca, inainte sa vezi ce natie sunt de fapt:)

vlad spunea...

plec acum 2010. scrie pe valentinapotinga@yahoo.com
oare ce fac englezii cu cei ce nu cunosc engleza?

Maria spunea...

Buna ziua! Sunt in cautare unui loc de munca ferma ( am experienta , am muncit in domeniu 3 ani) sau fabrica orice unde sa nu se ceara engleza nu stau foarte bine la acest capitol , daca cineva ma poate ajuta cu o adresa de email , orice, va rog mult. Nr meu 0763441611 sau adresa de email la care puteti sa mi scrieti ; marybombonikta@yahoo.com

sorin balaban spunea...

Exact asa era cum povestesti / am fost acum 20 de ani acolo , in 97 / am facut tot felul de probleme , am fugit dupa vreo luna si ceva / era sclavie legalizata / comentam mult si nu le convenea englezilor care se purtau de kkt cu noi / in fine , m am distrat una peste alta / niste combinatii peacolo - niste bulgaroaice , niste turcoaice 😂🙈 / m am regasit in tot ce povestesti , cu factory ul , cu stransul rubishului , cu ahmad si bring your cups la 5 dim futu l n gura de tartan ; am curatat la oua fierte de sa mi fut una 😂😂 ...... am plecat repejor ; imi placea joana 😂😂 ; ce o fi cu ea ?! .....in anul ala era cu n , roman / nu cred ca i o tragea dar el asa se lauda 😂 ..... continui sa ti citesc povestirile / te am descoperit dintr o greseala