Unul din subiectele mele este dupa cum stiti deja, Elena Udrea. Nu stiu daca personajul m-ar interesa atat de mult daca nu m-as ciocni de imaginea dansei proiectata peste tot. Titlul insa nu se refera la o pictura abstracta facuta de vreun fan al doamnei Udrea dupa ce a urmarit emisiunea in care a aparut sambata seara la Realitatea TV.
Aflata cu propria imagine intr-o zona in care nu mai scapa de eticheta de "bogatasa", in ultima vreme domnia sa isi "completeaza" imaginea facand lucruri "pamantesti": comenteaza cot la cot cu cei care isi lasa mesajele pe blog (cele pe care le aproba, bineinteles), face piata, atat ea cat si domnul Cocos, tricoteaza in direct la tv. Pentru ca am pomenit de comentarii si de facut piata, comentariul in care spuneam ca "Doamna Udrea isi face piata la Escada" nu a fost aprobat.
Sambata am fost "lovit" de imaginea doamnei Udrea la TV avand doua andrele in mana si cu un ghem rosu alaturi. "Doamne, Elena Udrea se plictiseste la emisiuni si s-a gandit sa faca ceva util in timpul acesta!" - m-am gandit eu. Insa pe ecran aparea motivul pentru care doamna Udrea aparuse cu andrelele iesindu-i din geanta Hermes: "goana dupa voturi". Corina Dragotescu a intrebat-o cum merge geanta scumpa cu andrelele si ghemul in ea si daca acest lucru o va ajuta sa isi schimbe imaginea. Dansa a raspuns ca ea nu vrea sa isi schimbe imaginea, ci doar si-o "completeaza" si de-abia astept sa vad ce lucruri "pamantesti" va face pentru acest lucru: va manca la McDonalds, va merge cu troleibuzul, va sparge seminte la meciuri de fotbal, va manca un hamburger pe strada, va face autostopul, va merge la cort in vacanta de iarna, va curata zapada din curte, va pescui cu prietenii de familie, va merge cu trenul si va citi... nu stiu, dar sunt extrem de curios.
Apropo de citit si de scris, camerele tv au cazut pe foaia de hartie si pe pixul cu care doamna Udrea venise la emisiune. Dansa folosea un Mont Blanc Franz Kafka, editie din 2004, cu elemente de argint si lac translucid rosu, asa cum ne spune un site dedicat acestui instrument de scris. Poate mai interesant decat pretul acestui pix ar fi povestea care il descrie pe Kafka pe acelasi site. Acesta spune: "Kafka a fost in multe moduri o figura foarte solitara, izolata in propriile ganduri de la orice prietenie adevarata... Acest tumult interior, asa cum este exprimat in scrierile sale, a facut din Kafka un simbol al anxietatii si alienarii prezente pe tot parcursul secolului al 20-lea."
Nu stiu cum merg andrelele langa un pix de cateva sute de euro, insa credeti ca daca doamna Udrea stia lucrurile astea despre Kafka, si-ar mai fi etalat pixul la TV?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu